candelă

Cântec de maci

Flori de maci, păstrez în suflet
Din iubirea, dată-n dar;
Amintiri, închise-n sipet,
Cu lacăt de chihlimbar.

Ca să scriu, în cartea vieţii
O poveste de iubire,
Din petala tinereţii;
Când eram, numai simţire,

Din codiţele de floare
Am să împletesc, în gând
O cunună cu mult soare,
Printre rânduri, ca şi când,

Florile de maci, perene
ce-mbracă lanul din câmpie
când se unduie, alene
parcă-mi face-n ciudă, mie

Şi mă-ndeamnă să mai scriu
câte-un rând de poezie
până nu e prea târziu...

24 05 2013 - Getuţa.

plânge cerul

 las' să plângă,
lacrimă de dor, curată
pân' la suflet, mă păttrundă
unde mă simt, vinovată
că a mai trecut o zi
fără ploaie, fără vânt
şi mi-e gândul, pustiit
când nu scriu,
niciun cuvânt.

24 05 2013 - Getuţa.

Prea mult, nu cer...

Eu nu cerşesc iubire, la bărbat
Chiar dacă trupul, tot, se înfioară,
Mai bine, adun în suflet, un oftat
Şi las pe dânsul, să mă ceară.

Nu pentru că, n-aş vrea să fiu iubită
Dar, sunt femeie cu sufletul, puţin
Mai mare, decât o stalactită,
Din care picură, mereu, numai venin.

Am iubit, întotdeauna, ce-i frumos
Şi m-am ales, adesea, cu regrete
Că n-am ştiut s-aleg, niciun folos;
Din tot ce am lăsat, ca să mă-mbete.

Eu, nu cerşesc iubirea, la bărbat
Am suferit prea mult, a câta oară!
Păstrez mai bine, un suflet nepătat
Fără să las, pe nimeni, să mă doară.

24 05 2013 - Getuţa.

Cu tine

Cu tine, am început să merg în poezie,
Ducându-mă de mână în cuvânt;

Cu tine, am învăţat să număr, vorbele
Şi să aflu, cine şi cum sunt;

Cu tine, am deschis ochii, prima oară
Când, printre rânduri, te-am citit;

Cu tine, am învăţat, cum să mă ştiu
Scriindu-mi gândul tot, curat;

De la tine, am aflat, că nu sunt poeţi
Ci doar poezie...

29 04 2013

Cântec de fată dragă

Cântec de fată dragă
(parodie muzicală, aşteaptă compozitor;
eventual, adaptări) 

Sunt o fată dragă, de-aici de la Brăila
Cu Dunărea în sânge m-am născut!
Dar am iubit mereu şi muntele Găina
La măritat de-am fost, nimeni nu m-a cerut.

Refren
Fată dragă, fată dragă
Ce te-ai măritat, degrabă
O vară de zăboveai,
Cu un Moţ, te măritai.

Acolo, aş fi vrut, să-mi fac o casă
La umbra brazilor în cântec de tulnic!
Dar nimenea nu m-a cerut mireasă,
De dor de munte ce mai pot să zic?

Refren
Fată dragă, fată dragă
Prea te-ai măritat, în grabă
O viaţă de mai stăteai,
În Ardeal, te măritai.

Simt muntele în mine cum respiră
Şi dorul lui în gând îşi face loc!
O singură dorinţă am şi nu mă miră
Cât oi trăi, să renunţ, deloc!

Refren
Fată dragă, fată dragă
Te-ai grăbit, la măritat
Acuma o viaţă,-ntreagă
Ai rămas cu un oftat.

De măritat acuma, nu mai sunt
Dar, poate merg, la vară pe Găina,
Să mă respir văzduhului curat;
De vă sunt dragă, cine poartă vina?

Refren
Fată dragă, fată dragă
Nu te mânia, degeaba
O viaţă de-ai mai fi stat
Un Moţ bun, te-ar fi luat.

14 05 2013 - Getuţa

Ţie, femeie

Ţie, femeie

Să fii iubită, cum meriţi, femeie
De-a pururi născătoare de iubiri
Inima ta,-i fierbinte scânteie
Înflorind păcatul, în nemărginiri...

14 05 2013 - Getuţa

Insomnii revărsate

Mi-am vărsat grijile, în pragul plin cu dor
Trecând, pentru o clipă, dincolo de mine,
Să răscolesc trecutul, prea înfiorător;
De atâtea nopţi pierdute, uitate fără tine.

Cu tâmpla sprijinită de cerul înstelat
Şi cu pământul, de sub mine,-n palme
Am adunat frânturi, din visul dantelat;
Ca să le risipesc, în nopţile prea calme.

Să-mi fie somnul, cu-n gând, mai aerat
Atunci când se transformă în cuvinte
De-atâtea lacrimi, sub pleoape agăţat
Până se varsă noaptea în zorile ivite.

15 05 2013 - Getuţa

Lumea poveştilor

Lumea poveştilor, nu s-a sfârşit
Când noi am devenit adulţi
Prin Univers, trecând, eu am găsit
O Zână rătăcită, de atunci...

Nu ştiu cum face, sau cum drege
Baghetă magică, ştiu că n-avea
Mâinile ei! Ce mâini dibace ..!
Dintr-un nimic, îţi face-o jucărea ..

Acuma înţeleg poveştile mai bine
Nu ca atunci(când noi eram copii).
Şi ne temeam de zmei şi de jivine
Să nu ne fure lumea de copii.

15 05 2013 - Getuţa.

notiţă- poezia a fost scrisă, în timp ce răsfoiam creaţiile de artizanat ale Aurorei Luchian ; O Zână autohtonă!

foto - Albinuţă din materiale reciclabile -
autor - Aurora Luchian

Hoinărind

Gândul meu e călător
Ca pasărea migratoare,
Ce zboară din loc în loc;
Între Univers şi Mare.

Aerul când îl străbate
Ia culori de curcubeu,
Zburând dorurile toate,
Până sus la Dumnezeu.

Gândul meu, călătoreşte
Cine calea să-i mai ştie?
Din cuvânt aripa-i creşte,
Când mă, scriu în poezie.

15 05 2013 - Getuţa.

Poveste

Se lasă primăvara peste sat
Şi se,-ntorc păsări călătoare;
Dau ocol, la cuiburi, ce-au lăsat;
Când au plecat în ţările cu soare.

Revin, cu drag, la cuibuşorul lor
La o casă, mândră şi frumoasă-
Unde bătrânul singur, plin de dor,
Ca pe copii, le aşteaptă acasă.

Curtea casei, străjuită de un nuc,
Bătrân şi el, îşi poartă veşnicia;
La umbra căruia, cărările îl duc
Să îşi tihnească gândul şi mânia;

Că nu-l mai ţin puterile, nici glasul
Să îşi plângă oful, cărunţit în viaţă;
Când şi când, îi mai alină pasul,
Trilul de rândunici, sub streaşină la casă.

Ele sunt averea, ce bruma-i cunoaşte
În fiecare an, la geam, când poposesc
Cu ciripitul lor, din somnu-i îl trezeşte
Cântându-i vara, aşa îl preţuiesc.

16 05 2013

foto - Camil Ressu - La umbră

Vis de-o clipă

Te priveam cu ochi înalţi
Şi privirile albastre-
Tu, Imperiu de Bizanţ
M-ai cucerit, într-o noapte,

Fără nicio rugă sfântă,
Fără niciun Dumnezeu;
Rătăcind ca o nălucă
Ai prădat, sufletul meu.

Din zvâcnirile prelunge,
Ca un marş înaripat -
Răsticnindu-mă pe cruce,
Chiar şi zborul, mi-ai luat.

Astăzi, sunt o amintire
Scrisă pe un piedestal;
Tot cu lacrimi de iubire
În decorul infernal ...!

16 05 2013 - Getuţa.

Mai 2012

A dat cireşul în pârg, iubite
Cireaşa, de pe nurii mei, aşteaptă...
În tandre sărutări să îi frămânţi
Până când, trupul tot se înfioară;
Iubeşte-mă, cum o făceai odată.
Eu să-ţi răspund, cu patimă
Şi plină de dorinţi, mistuitoare
Fierbinte ca o fecioară,
Din basme coborâtă, pe pământ,
Iubirea să ne fie, pentru întâia oară
Izvor de flăcări, arzătoare
Să ne iubim, ca doi copii, cuminţi
De viaţă îndrăgostiţi !

Mai - 2012

Dintele ... (pamflet)

Era al meu, sau nu era?
Atât de tare mă durea;
Dar i-am făcut acum pe plac
Şi-afară l-am aruncat.

Plânge acuma într-o cană;
Că, de ce l-am scos din rană?
Poţi să plângi tu, cât oi vrea,
Nu mă mai doare gura.

Te păstram, erai al meu
(metehne de derbedeu)
Acum, gura nu mă doare;
Pot să-i dau şi de mâncare,

De erai băiat cuminte,
Te ţineam, la loc, cuminte
Dar, să-ţi fie-nvăţătură
Dacă nu mai eşti în gură!

O să tremuri mult şi bine,
Cât în cană, te-oi mai ţine-
N-am făcut nici-un păcat
Dacă,-afară, mi te-am dat;

Ştiu că altul, n-o să crească
Nu îmi pasă, sunt modestă
O să te înlocuiesc la vară
Şi-o să am, alt dinte iară.

28 12 2012 - Getuţa.

Casnică

Ţi-am făcut "vânt", de acasă
Ca să stau în poezie-
Că de mine..., ştiu, îţi pasă,
Numai când, îţi plouă ţie,

Nu mă simt, între cuvinte,
Când pe lângă mine stai;
Poezia mea se simte,
Atunci când, habar nu ai.

Ca să nu te simţi, blazat
De furia gândului
Mă ascund, mai adâncat,
La umbra poemului!

17 05 2013

Fantezie

La umbra gândurilor tale
Dacă vin, să mă ascund;
Înveleşte-mă-n petale,
Scuturate, rând pe rând.

Şi mă vindecă, cu roua
Din cuvintele nescrise-
Să aştern, în viaţa nouă,
Un altar, numai cu vise.

Din nisipuri mişcătoare
Fă-mi şi drumul umblător,
În cuvântul ce mă are;
Să nu fiu întâmplător.

17 05 2013 - Getuţa

viaţa în două, trei cuvinte

 17 05 2013 ora 16:35

Niciodată nu mi-a plăcut să ies în evidenţă, cu nimic, am stat ascunsă în umbra mea şi am căutat să nu mă fac, nici simţită, trecând cu paşii ascunşi, pe unde mă purtau gândurile. Copilăria, mi-a fost liniştită şi s-a desfăşurat pe un singur drum(cu dus-întors), grădiniţă-acasă; cu bicicleta, pe jos, sau căruţa, când veneau de la câmp. La şcoală, mergeam singură, era la o azvârlitură de băţ, de casa unde locuiam; apoi, drumul s-a întins pe 12 km, când am mers la liceu(tot pe jos, sau cu ce apucam, 6 km dus, 6 km întors) cu escale, primărie, gară sau S.M.A. (să golim vezica), nu eram singura proprietară de navetă. Am fost un copil bun, ultima născută în familie; fratele şi sora, la distanţe de câte 4 ani, între fiecare. Cu fratele, mai mare fiind, mă împăcam cel mai bine, cu sora eram ca, câinele cu pisica, tot timpul ne ciondăneam.

Clipele treceau ca şi anotimpurile, cu plecările la casa lor, cu iubiri pierdute şi regăsite. Eram mai mămoasă, nu făceam 2 paşi, fără mama; chiar dacă mi se spunea "du-te în cutare loc", nu plecam fără ea. În primul concediu de odihnă, am plecat la Braşov(cu mama); vroiam să petrecem 23 August în Poiană(ziua naţională a României Comuniste). Aveam rude acolo, un unchi(Dumnezeu să-l odihnească) din partea tatei; am ajuns pe 20 august, pe la prânz am stat pe 21 în casă la rude, vedeam Bucegii din balcon, atât aş fi vrut să urc pe munte, să respir, să zbor, să evadez din mine, măcar pentru câteva ore, dar cu cine să urci, mama nu vroia, rudele erau deja aerate de munte, numai eu tânjeam la ozonul de pe creste; de mică am iubit muntele, dar n-am avut parte de el. Pe 22 dimineaţa, am strâns bagajul şi-am plecat spre casă, cu gând să facem, o excursie măcar, până în Poiană şi aşa am făcut; am vizitat aproape tot ce se putea vizita, acolo sus(m-am bucurat puţin de munte) că pe 23, eram deja acasă şi cu banii de concediu, intacţi.

Ce vremuri erau atunci, nu ca acum, când auzi atâtea nimicnicii.

M-am căsătorit, cum fac fetele când ajung la vârsta măritişului, nu ştiu dacă a fost din prea multă dragoste, dar trebuia s-o fac şi p-asta. Am sta cu soacra 9 luni, dar a trebuit să ne mutăm(că nu se putea trăi în condiţiile respective); când m-am văzut în casa mea, am simţit că m-am născut a doua oară; eram la fel de singuratică şi neîmplinită, chiar dacă eram însărcinată, speram să-mi dedic viaţa familiei şi copilului ce urma să vină. În mare parte aşa a fost, numai că, ceva parcă-mi lipsea. Când prindeam un moment de linişte, scriam, mă ascundeam în poezie şi în amintirile primei iubiri(amintiri frumoase ce mă bântuiau în nopţile în care nu puteam să dorm.) Scriam, dar cine, cui s-arăţi, scriam pentru mine şi mă ascundeam în toate cuvintele rămase fără replică.
În timpul sarcinii m-am îmbolnăvit, de fapt atunci s-a declanşat boala( aveam 5 luni de sarcină şi lipsă de calciu, nu aveam voie să dau naştere la copii) dar, prin comisii şi examene medicale amănunţite, am convenit să duc sarcina până la capăt. De întrerupere de sarcină nu putea fi vorba, era prea mare şi riscam mai mult. Acum, mulţumită Bunului Dumnezeu, am un băiat cât bradul. Că am rămas eu cu sechele, nu mai contează, bine că este el sănătos şi la treaba lui, cu servici bun şi cu perspective, cu ajutorul lui Dumnezeu.
N-am scris nimic despre mine, pentru că n-am vrut; şi m-am considerat mereu un om normal, în ciuda handicapului meu. Am lăsat să se vadă doar sufletul, prin ceea ce am scris...
Atât!

poezia şi eu (roman foileton)

 18 05 2013 ora 00:20

Am scris puţin, la vremea aia, nu era ca acum, site.uri pe care să te scrii, ca lumea să te citească şi sau, să te încurajeze; îmi făcusem un caiet cu câteva poezii, pe care le-am arătat poetului nostru local, era şi tatăl unei foste colege din liceu, dar acesta nu mi-a spus nimic, poate că nici nu le citise. Scriam ce simţeam şi toate aveau ca subiect, prima iubire, prima neîmplinire. Din cauza asta, căsnicia mea, scârţâia din toate încheieturile(nepotrivire de caracter). Prima iubire, mă bântuia în toate visele nopţilor, nedormite,iar eu scriam, timid şi ascundeam tot ce scriam...
Boala mea a fost diagnosticată de un medic, reumatolog din zonă; aveam 5 luni de sarcină şi începusem să-mi târăsc picioarele când mergeam, că mă împiedicam şi de un fir de nisip. M-am internat pentru întrerupere de sarcină(eram distrusă, vroiam copilul cu orice preţ), dar împinsă de împrejurări, nu aveam încotro; ai mei, mama mai ales, vroiau să scap, ca să nu rămân paralizată pe viaţă, soacra mă blama că vreau să-i distrug viaţa băiatului ei, că o să facă puşcărie, dacă eu îmi omor copilul, cu întreruprea de sarcină(parcă eram, ciuca bătăilor, nici nu mai ştiam pe ce lume trăiesc şi cui să dau dreptate, cert e că eu vroiam copilul şi-atât, restul... Dumnezeu cu mila)

Un roman foileton. Până în Revoluţie, se făceau întreruperi de sarcină, legal. La comisie mi s-a pus diagnosticul - parapareză spastică, dreapta - leuconevraxită. Boala dracului, fără leac de vindecare, doar cu ameliorare şi să nu evolueze, mi-au prescris mai multe medicamente; era riscantă o întrerupere de sarcină şi am convenit, după mai multe investigaţii, neurologice să duc sarcina până la termen, cu tratament adecvat, care să nu dăuneze fătului şi nici evoluţia bolii. Lucram la vremea aia, dar nemaiputând să merg normal am întrerupt, luănd concediu fără plată, urmat apoi de pensionare cu pierderea capacităţii de muncă; între timp au trecut şi cele 4 luni care mai rămăseseră şi am adus pe lume(prin cezariană) un pui de om, la 3,500 kg şi 50 cm, sănătos şi roşcovan. La 2 luni după naştere, am plecat la Bucureşti să-mi caut sănătatea, pe Splaiul Independenţei, la Victor Babeş, mare institut de cercetări medicale, n-am fost mulţumită de rezultate şi am renunţat, trebuia să merg din 2 în 2 luni, pentru analize şi tratamentul n-avea niciun efect, bani nu prea erau, priorităţile la bloc îşi spuneau cuvântul...etc. Cam atât despre periplul meu prin boală. Până m-au pensionat definitiv, mai mergeam la controale periodice şi la comisiile de expertiză, că aşa e la noi în România, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii.

Poezia adevărată a început, acum un an, mai exact când am intrat prin grupurile literare, în care m-au cărat amicii mei şi unde, citind mi-a redeschis pofta de a scrie, sentimentul ăla adormit mai demult...
şi-am scris, dar de aici, începe altă poveste ...

poezia

poezia e o stare
e un gând, care te scrie
e un fel de închinare
tu şi Dumnezeu, mai ştie-
simţi în suflet, cum coboară
ca un murmur, ca un zbor
în cuvinte, se măsoară
orice gând, înălţător
ea simte, când eşti fertil
şi cuvintele te,-nneacă
vine ca un vis, tiptil
şi se -aşează, pe sub pleoapă
te îmbie, te înalţă, te coboară
pe pământ; tu închină-te
şi lasă-ţi, harul tot, întru cuvânt
să te scrie în credinţa
pentru Dumnezeul Sfânt!

18 05 2013

Un fel de rugăciune

Cuvintele sunt de prisos
Când eşti lângă Dumnezeu-
Te-nclini, de sus, până jos
Doamne, Dumnezeul meu;

Dă-mi putere să mai sper,
Tu mă-nalţi şi mă cobori,
Din pământ până la cer;
Lupt din noapte până-n zori,

Ca să-mi caut veşnicia,
Întind aripi îngereşti-
Din pământ iau bucuria
Trup de lut, Dumnezeiesc.

18 05 2013

poezia mea

poezia mea,
vine doar când vrea;
eu n-o chem,
dar ea mă simte,
când, cu gândul meu de foc,
stăm de vorbă, împreună
şi-n cuvinte, nerostite,
muza ei îşi face loc!

18 05 2013

trupul meu

trupul meu,
de poezie încărcat,
în miez de noapte înfloreşte
gândul, alb înveşmântat-
cu iubire dăruieşte,
din prea plinul ce mă ţine
şi din sufletul curat,
pentru dimineţi virgine,
roua visului înalt
pe sub pleoape, adunat.

19 05 2013

Fată Dragă (parodie)

Sunt fata dragă, de-aici de la Brăila

Cu Dunărea în sânge m-am născut!
Dar am iubit mereu şi muntele Găina
La măritat de-am fost, nimeni nu m-a cerut.

Şi aş fi vrut acolo să-mi fac, casă
La umbra brazilor în cântec de tulnic!
Dar nimenea nu m-a cerut mireasă
De dor de munte ce mai pot să zic?

Simt muntele în mine cum respiră
Şi dorul lui în gând îşi face loc!
O singură dorinţă, am ce mă inspiră
Cât oi mai fi, n-am să renunţ, deloc!

De măritat acuma, nu mai sunt
Dar, poate merg, la vară pe Găina,
Să mă respir văzduhului curat;
Sunt fată dragă, cine poartă vina?

Stare din gând

Aş vrea din nou să te găsesc
Pe drumul drept, pe care ieri
Rătăcind prin univers
Ne îndreptam spre nicăieri;

În gânduri îmi sădeşti lumină
Din întuneric slove să culeg
S-aştern din suflet, o poemă
În care să mă reculeg;

Ascultând a ta poruncă
Dintr-o fântână mă adap
A sufletului tău, grădină
Scriind poemul, cadenţat;

Cu mâna tremurândă pe condei
Şi sufletul cuprins de poezie
Aştern cuvintele mai cu temei
Învinsă de melancolie!

Getuţa -19-09-2012

Verde

Verde sunt,
Verde mă simt;
Cum mi-s ochii,
Verzi ca iarba.
Verde ard,
Verde mă culc;
Pe un rug
Verde ca apa.
Verde mi-e
Surâsul lin,
Plin de verde
Din adâncuri;
Verde-i plânsul
Din suspin
Izvorât din zbor
De fluturi.
Verde-mi este privirea
Cercuri pe oglinzi de ape
Verde mi-e şi inima
Când nu-i verdele aproape ...

09 05 2013

Senin

De-ai fi senin -
M-aş preschimba
Albastru,
Să-ţi bântui
Zările
În asfinţit!
Purtând pe umeri
Un dor nebun,
Sihastru;
Nestăpânit
De-atâtea ploi
Şi vânt!
De-ai fi senin
M-aş preschimba
Într-o Mare
Plină de linişti mute
Şi tăceri
Ca să-ţi înec, în val
Nemărginita zare
Ce-mi duce visul
Înspre nicăieri !

09 05 2013

Mama

A venit în vizită la mine mama
Din satul ei şi al copilăriei mele-
S-a înnoptat fără să ne dăm seama;
Tot povestind de noi şi toate cele,

Mergeam să îi fac patul să se culce
Dar, deodată m-am oprit în prag!
În genunchi ea se ruga şi făcea cruce
Şi-n rugăciunea ei m-am aşezat.

O linişte divină parcă se lăsase
Şi peste noi lumina cerului cădea;
Până şi aerul din jur se -nfiorase,
Când mama rugăciunea îşi spunea.

Când eram copil, mi-aduc aminte
Cum în jurul ei, pe toţi ne aduna
Şi ne spunea poveşti cu cele sfinte,
Pe care le -nvăţase de la mama sa.

A venit în vizită la mine mama
Din satul ei să-mi facă-o bucurie!
S-a înnoptat fără să ne dam seama,
Tot povestind de-a mea copilărie.

14 04 2013

foto - James-Jebusa-Shannon - 1862-1923

Dumnezeu e-n toate

E soare şi pomii-au înflorit
În grădini se simte primăvara-
Şi iarba sub copaci a înverzit
Să te bucuri până se lasă seara,

Plimbarea în natură-i o plăcere
Bucură-te de lumina sfântă,
De libertate ca de-o mângâiere
Când greierii în noapte cântă,

Să te bucuri cât e vreme bună
Chiar dacă cerul e brăzdat de nori-
Ce prevestesc o aprigă furtună,
Minunile-astea se-ntâmplă uneori,

Să te bucuri, zi de zi, de viaţă
E-atât de simplu şi înălţător;
Când soarele răsare dimineaţă
Şi florile zâmbesc în taina lor,

Să te bucuri întotdeauna cu dreptate
De lucrurile simple dimprejurul tău ;
Că toate acestea au un har aparte,
Pământul sfânt şi bunul Dumnezeu!

versuri - Getuţa Zecheru

Mai stai cu mine

Mai stai cu mine un minut,
mai stai măcar o clipă-
să uit că sufletul rău m-a durut,
rănit într-o aripă,

De vorbele pe care le spuneai;
că nu mai sunt în stare,
să fac nimic din ce doreai
şi nu mai am răbdare.

Mai stai o vreme şi mă iartă
nu mai fi supărat;
că asta-mi este cruda soartă,
tu nu eşti vinovat,

Am vrut mereu să fie bine
încă de la-nceput,
dar toate lucrurile-n sine
mi s-au împotrivit.

Mai stai puţin şi mă-nţelege
că toate au un rost,
nu-mi comanda bâtănd din deget;
eu nu mai sunt ce-am fost.

Poem desenat

Pe-un colţ de cer, am înflorit albastru
Luând culoarea dintr-un nor;
Care plutea cu sufletu-mi sihastru,
Purtând în el, un dor nemuritor!

Un petec de lumină, mi-a dăruit căldura
Să-mi fac din ea, veşmânt ce-n strălucire-
Să lumineze gândul, sub tâmpla ca armura,
Plin de cuvinte şi de fericire.

Cu un colţ de stea am desenat lumina
Pe bolta nopţilor fără perdea;
Unde au răsărit şi stelele şi luna
Târziu vegheate în oglinda unui lac.

Pe drumuri neumblate am presărat petale
Strânse din podoaba stelelor,
Să nu mai rătăcesc a vieţii cale
Când hoinăresc spre lumea umbrelor.

Definiţie

Singură cu mine şi gândurile mele
toate risipite pe cărări de fum-
rătăcesc pierdute cu aripile frânte;
caută să afle poate un drum mai bun,

Floare ofilită, zâmbet şters demult
în lume azvârlită, la capăt de zare;
printre stele mute caut să-mi adun,
viaţa fără vise cerând îndurare...

Să nu mai sper

Ce să-ţi mai cer în prag de seară?
Când tu, nici dimineaţa nu mă vezi-
Cum mă vedeai întâia oară,
Când te-oglindeai în ochii-mi verzi;

Şi mă curtai, avid, ca pe-o fecioară
Născută în oglinda unui lac,
Cântându-mi ca un greier la chitară,
Acelaşi cântec, afrodisiac,

Ce să-ţi mai cer când luna-i plină,
De gândurile mele triste şi târzii
Eu, tot aştept de dor nebună,
Când tu, îmi rătăceşti cărări pustii,

Mai bine aş deschide larg fereastra
Să las speranţele să plece-n zbor-
Şi mi-aş închide inima albastră
Să nu mai sufăr de atâta dor...

17 04 2013

Am vrut mereu

Am vrut mereu să fiu frumoasă
Şi-am arătat prin tot ce-am scris;
Dar, soarta crudă şi nemiloasă,
Mi-a pus pecetea, interzis...

Am vrut să fiu un suflet liber
Fără oprelişti şi cu gând curat;
Mi-am aşternut pe foi destinul
Şi ceea ce simt cu-adevărat.

Am vrut, din plin, să trăiesc viaţa
Să nu port grija pentru mâine,
Să am puterea să suport pe faţă;
Orice nimic mă va răpune.

Am vrut să fiu ceea ce sunt;
Un om cu sufletul la Dumnezeu!
Şi cu credinţa în al Său cuvânt,
Să nu mă tem să rămân eu.

18 04 2013

grafică - Mihai Cătruna

19 Aprilie 1987

19 Aprilie 2013, zi aniversară
Când am ales să-ţi fiu mireasă;
În zi de Paşti, mai către seară,
Din temelii, am ridicat o acasă.

Ne-am fost, la bine şi la greu
Mereu aproape şi -mpreună,
Dacă-am greşit, când tu, când eu;
Am depăşit orice furtună,

Când a fost frig, ne-am încălzit
Unul cu celălalt în orice noapte;
Nu ne-a fost teamă de nimic
Purtându-ne de grijă, mai departe.

Şi ani de-a rândul, de atunci
Sărbătorim, mereu, evenimentul;
Uităm durerea şi ne facem cruci
La Dumnezeu, trăind prezentul,

Ne iartă, Doamne, când greşim
Să nu ne pierzi din sânul Tău!
Prin rugăciuni când mulţumim,
Să ne păzeşti de tot ce-i rău.

19 04 2013

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă, să simt şi eu căldura
Pe care n-am aflat-o niciodată
Din partea ta, că m-ai strivit mereu
Numai cu ura ta nemăsurată,

Iubeşte-mă, aşa cum te iubesc şi eu
Chiar de nu m-ai luat în seamă vreodată-
Eu te-am purtat în sufletu-mi mereu,
Dar niciodată n-am fost împăcată;

Când ai venit la căpătâiul meu
Numai să ceri, fără sa dai nimic,
Mi-e martor bunul Dumnezeu
Că doar cu gând curat te-am preţuit.

Iubeşte-mă, nu cer nimic mai mult
Arată-ţi faţa ta adevărată
Şi nu te mai lăsa de vorbe înjosit,
Care mă fac să fiu, tot timpul supărată,

Iubeşte-mă, de crezi că eşti în stare
Să-mi faci o bucurie, cât de mică;
Să nu mai cred că sunt o întâmplare
În viaţa ta, atunci când faci risipă,

De vorbe aruncate fără niciun rost
Iubeşte-mă, să simt şi eu c-am fost;
Nu doar o jumătate de femeie
Când mă chemai, săream ca o scânteie.

Iubeşte-mă şi nu-mi mai căuta defecte
Pe lumea asta nimeni nu-i perfect
Să ştergem toată supărarea c-un burete
Şi viaţa s-o luăm de la-nceput.

Întoarcere în timp

S-a spart un colţ de cer, când ai venit la mine
Plin de tandreţe, cald şi-ai vrut ca să mă furi;
Mi-ai amintit de vremurile, noastre, bune
Când ne jucam; punându-te, iubire să îmi juri,

A fost frumos, tot ce-am trăit odată, împreună
Şi-atâtea clipe calde, de-atunci, în van am risipit.
Să luăm totul de la capăt, să nu ne facem vină
Şi să-ţi arăt că-n timpul ăsta, eu totuşi te-am iubit!

28 04 2013

Gând nescris

La fântâna sufletului tău
Vin, adesea, ca să beau
Vers curat, ca un pârâu
Şi la umbra ei să stau,

Sufletul să-mi odihnesc
Ostenit de-atâta drum;
Cât prin lume rătăcesc,
Să scriu gândurile, antum.

Tu, citeşte-mă, de vrei
Ori acum, ori niciodată,
La cuvânt am pus temei
Poezia mea întreagă !

autor - Getuţa Zecheru

Grădina sufletului meu

Mi-a luat grădina foc,
Arde-n flăcări de lalele;
Suspină, din loc în loc,
Lăcrămioara din petale.

Liliacu', abia se ţine
Curge floarea, jos, din el-
Şi mă simt atât de bine,
În Raiul meu mititel !

30 04 2013

Între noi

Între noi, un tainic zid
Ne separă de iubire,
Dar când mă priveşti avid
Inima îmi dă de ştire;

Că mă placi şi că mă vrei
Ca să-ţi fiu, o noapte muză,
Când te uiţi în ochii mei
Deodată devin confuză;

Şi nu pot să mă ascund
Şi nu ştiu nici cum să tac-
La iubire să-ţi răspund
Mi-ai căzut la suflet drag,

Între noi un tainic zid
E pe cale să se rupă,
Nu mai pot să spun nimic
Las doar inima să simtă!

Niciodată singur

Niciodată, singur, să nu stai
Cheamă lângă tine poezia-
Ea ştie rostul vieţii şi când ai,
Cu cine să împarţi bucuria;

Niciodată singur să nu stai
Viaţa, e făcută pentru doi
Şi are rostul ei, atunci când vrei
Cu cineva să împarţi omenia.

Cuvântul nu e singur când te ară
Ogorul sufletului e deplin şi el;
Când eşti în poezie prima oară
Să nu consideri rodul ei un ţel,

Mai ai de învăţat că singur
Niciodată nu poţi să trăieşti-
Să crezi în viaţa ta şi sigur
Vei găsi un suflet să iubeşti.

Singur, niciodată nu vei fi
Când ai la îndemâna ta cuvântul
Tot gândul aşternut în poezii,
Şi soarele va încălzi întreg pământul.

De noapte bună

Noapte bună
somnul dulce
îngeri, pleacă
să se culce
luna, sus pe cer
veghează
până zorii
luminează
dimineaţa
pe răcoare
se usucă
roua-n soare
înspre prânz
când se înalţă
toate florile
prind viaţă
unduindu-se
din frunze
să-mi aducă
mie muze
până la căderea
serii
la prohodul
Învierii !

Doruri gemene (dialog poetic2)

Te chem, iubite-n poezie
Ca un erou, vreau să apari
Să rupem zidul ce ne ştie
Cărarea plină de visări.

Mă voi urca pe "turlă" iar
Un alt Manole, altă poezie
Încurajează-mă iubito ca să sar,
În seara asta, direct în veşnicie.

De te-aş prinde sus pe zid
Într-o Ană m-aş preface;
Din sărutări ţi-aş face chingi
Pe umeri tăi, aripi de pace.

Sus pe zid, eu te aştept
Ca să te zidesc în gând-
Locul tău-i la mine-n piept,
Altar iubirii închinând.

Să-mi alini dorul din cântec;
Ce mă mistuie albastru-
Zborul meu e un descântec
Când îmi vii ca un sihastru.

Dorul tău şi dorul meu -,
Două doruri gemene-
Izvorăsc din Dumnezeu
Lumea să ne semene.

Dorul tău şi dorul meu
Se-ntâlnesc de-o veşnicie
În faţa lui Dumnezeu -
Templu sfânt de POEZIE !

versuri - Girel Barbu& Getuţa Zecheru

Tu şi eu (dialog poetic)

Dă-mi o zi din viaţa ta
Să-ţi arăt cum se iubeşte,
*
Eu te prind cu inima...
Care bate nelumeşte,
*
Mă incendiază-un dor,
Rug pe-altarul unui zeu..
*
Eu vin pe furiş, izvor,
În culori de curcubeu!
*
Dă-mi o zi, nu cer mai mult
Să sting dorul ce mă arde!
*
Rugămintea ţi-o ascult:
Îţi dau clipe -, miliarde!
*
Simt cum ard ca un tăciune,
Un sărut, dă-mi ca să-l beau.
*
Să ţi-l sting, nu am putere,
Să te las, să arzi nu vreau.
*
Am o rugă, numai miere,
Doar o oră, vreau să-ţi iau!
*
Dă-mi o clipă de-'nviere,
Şi un colţ de Rai îţi dau.

versuri - Girel Barbu & Getuţa Zecheru

De ochii tăi (videoclip)

Vers

M-am agăţat de-un colţ de stea
În zborul meu prin univers
Ce m-a sclipit în raza sa
Întins, pe rama din pervaz.

autor - Getuţa Zecheru

Poem singur

Singură, cuc, stau şi aştept
Pe-o rază de lună,
Plină de doruri, ce bat în piept,
O noapte, senină!
*
În poarta visului, când strig
Vin îngeri să-mi deschidă;
Căuşul palmei, plin de frig
În rugă ce se închină!
*
Pe unda, gândului, pribeag
Stau păsări agăţate,
Bătând din aripi, un meleag
De verbe cadenţate!

07 05 2013

Vers de noapte

Noaptea stă la pândă,
Sub perdea de nori
Gândul mă frământă
Până de cu zori
*
Somnul nu mai vine
Luna sus veghează
Drumul plin de vise
Ce mă ţine trează,
*
Timpu-i pe sfârşite
Dă ocol, Moş Ene
Îngeraşii cântă
Fluturând din gene,
*
Eu, închei programul
De sub clar de lună
Făcând inventarul
Vă spun: Noapte bună !

08 05 2013

Mesaj misterios

Mesajul ăsta nu l-am scris
A fost un trubadur, de noapte,
Ce -a coborât la mine-n vis
Şi mi-a dictat aceste şoapte,

Pe care, eu, ţi le-am trimis
Într-un moment de nostalgie;
Când tu erai purtat de vis
Şi n-avea cin' să mă mângâie.

Era un gând, prea rătăcit
Pe drumul viselor rebele,
Ce doar la tine a găsit
Deschisă poarta pentru ele,

Dacă răvaşul meu te-a supărat
Când ţi-a trecut prin vis aseară
Trimite-l înapoi, de unde a plecat
Să stingă focul ce mă înconjoară.

08 05 2013