Să nu uităm de noi

Dragul meu, nu prea te mai văd bine
ai cam uitat tăpșanul dintre noi,
Ai uitat să mai vii lângă mine
și de-atunci, m-au tot curtat vreo doi,

Dar ca să știi, eu nu le-am luat seama
te-aveam pe tine și mi-erai deajuns.
Ar fi stupid acum, să-nceapă melodrama
și tu să crezi că m-au iubit pe-ascuns.

Mă uitai mereu, chiar când de dimineață
plecai cu treburi, să faci cumpărături.
Însă, când te trezeai la mine-n brațe,
nu înțelegeam, de ce vrei să mă furi...,

Doar ne suntem aproape de atâția ani
și-am zămislit din dragoste un fiu.
Îți amintești de mine, doar ca să ceri bani,
unde ți-o fi gândul, nu am cum să știu.

Te mai trimit de-acasă, cu vreo treabă
din când în când, în poartă ies să te aștept,
Până se face noapte, apoi te sun în grabă
să-ți amintesc că pân-la mine-i drumul drept.

De-o vreme-n fiecare seară pleci de-acasă
unde te duci, ”nu pot ca să știu...”
Dacă te-ntorci spre miezul nopții, parcă
nici nu-ți dai seama cât e de târziu.

O alta mândră n-ai, de asta sunt convinsă
că tu nici pe la mine, nu mai faci nimic
Și atunci când mă prefac ușor sedusă,
cel care ne-mpăca, e-un mare nevolnic.

La începuturi ți-eram dragă ca o floare
nu mă scăpai din ochi niciun minut.
Acum, dacă te-ntreb ce te mai doare,
te uiți la mine, ca un necunoscut.

Dragul meu, ce s-a-ntâmplat cu tine
de ce te uiți la mine ca prin vis?
Mereu îți spun, c-o să ne meargă bine
și nu uita, va fi cum am promis.

Aprinde-mă

Aprinde-mă, ca pe-o țigară
și mistuie-mi tot jarul din priviri
Sărută-mă, la fel ca prima oară
să nu mai retrăiesc din amintiri,

Mai strânge-mă la pieptul tău
cu patimă și dor nevinovat
Și poate că nu-o să-ți pară rău
că te iubesc, cu gând curat.

Azi, te chem din nou la mine
din pipa păcii să fumăm în doi
Și împreună, să fugim în lume
să ne iubim până uităm de noi!

Duioase amintiri

Erai în gândul și visurile mele
te purtam în sufletu-mi, ascuns
Mă bântuiai în nopțile cu stele
dar, tot nu mi-ai fost îndeajuns

Te-am iubit de când eram copilă
fără să vreau, m-am îndrăgostit
Când mă priveai, eram așa timidă,
că nu-ndrăzneam, nici ochii să-i ridic.

Te urmăream în fiecare seară
de departe, să te văd trecând.
Te iubeam, cu suflet de fecioară,
în inimă, cu dorul tremurând!

Când ai venit la mine, prima oară
cu un buchet, din flori de liliac
Mi-ai declarat iubire, așa-ntr-o doară,
nu mai știam, cu tine ce să fac.

Timpul era scurt, iubirea prematură
s-a destrămat, ca fumul în eter
Armata te-a chemat, să faci stagiatură
eu am rămas, cu dorul tău stingher!

Azi când te văd, emoții mă încearcă
de la distanță simt, că viața te-a schimbat
Destinul, fără milă, ți-a ales o soartă
și drumurile noastre, de-atunci s-au separat!

Poem sfâșiat (unor prieteni dragi)

Nu sunt decât un suflet mic
prea chinuit de soartă...
Cu tine-am început să mă ridic,
iubirea ta mă poartă

Pe munți înalți de deznădejde
când sui, să mă mai rog
Ca sănătatea ta, să o pot drege,
dar nu-s decât un rob.

Mă doare rău, iubirea ta
și dorul meu de tine,
Mă doare sufletul că viața-i grea
și vreau să-ți fie bine

Din mine-aș rupe și ți-aș da
frânturi de sănătate...
Ca tu iubite, să te poți vindeca,
dar știu că nu se poate

Mă doare dragostea ce-ți port
iar inima, mi-e frântă...
Câtă durere, pot oare să suport,
când e atât de-adâncă?

Mă rog, durerea s-o înfrunți
cumpăna vieții s-o poți trece,
Mă rog mai mult să nu renunți,
însă calvarul, mă petrece.

Mă doare suferința-ți grea
ce trupul tânăr îți sfâșie
Cum să te pot scoate din ea,
din cea mai aprigă urgie

Am strâns în lacrimi, disperarea
dar, nu mai pot să plâng
Dă-mi Doamne și acum puterea,
nu mă lăsa oftând...

Moda (parodie)

Dacă-n roșu mă îmbrac
al meu soț, se enervează,
Îmi spune că sunt un drac
și dezamăgit, oftează

Am încercat și cu verde
silueta, să-mi îmbrac
În speranța că mă vede,
ori să-i fiu cumva pe plac

În galben, nu-mi place mie
e-o culoare desuetă
Ce stârnește gelozie,
iar eu vreau să fiu cochetă.

Nici în gri, nu a mers bine
sau poate n-a observat
Că nuanța asta-mi vine
mănușă, pe trup stilat

Nu mai știu în ce culoare
să-mi îmbrac trupul frumos
Ca să pună în valoare,
tot ce-ascund, acolo jos

Tricou roșu, azi mi-am pus
așezată-ntr-un fotoliu
Și un trening mai închis
negru, ca s-arate doliu

Poate-i stârnesc interesul
și cu alți ochi mă privește,
Ori se întărește sexul
și degrabă mă iubește

Dar, nici asta n-a ținut
am oftat, descumpănită,
Ori poate nu m-a văzut
și sunt tare necăjită.

Am decis să umblu goală
doar prin odăița mea
Poate, poate i se scoală
vreun gând și de altceva.

Ochii

Pe cerul din ochii tăi
îmi odihnesc mereu privirea
Care mistuie-n văpăi,
Neștiut de tainică, iubirea.
*
Acolo, sub pleoapa lor
infinite doruri mai ascunzi,
Deși spui că rău mai dor
adânc, pe mine mă afunzi.
*
Îmi arunci priviri, furișe
de unde nu pot să scap,
Sub ocheadele, ghidușe
știu că numai eu încap.
*
Ochii mei, și ochii tăi
fermecați dintr-o privire
Fac să ardă-n dulci văpăi
cea mai trainică iubire!

Femeie

Femeie, tu ești templul
oricărui bărbat ce iubește, sufletul din tine
și gândul în care-l porți,
Ești oaza din lumina privirii
ce se-nneacă sub lacrima de rouă,
când soare orbitor îi strălucește chipul,
uitându-se la tine.

Femeie fără seamăn,
candidă-ntre coperți, de gânduri
și cuvinte, ori alte intuiții...
Tu,-i dai mereu o șansă,
atunci când îl asculți.
Te va picta-n icoane, pe ziduri de speranțe
și îți va duce dorul,
atunci când depărtarea,
îl va opri din drum
Să scrie sus pe ceruri, poeme
înstelate, ca să-ți deschidă poarta
spre dragostea din Rai.
Femeie, tu ești templul
la care se închină, din zori
și până-n noaptea iubirilor pierdute,
numai de dragul tău!

Binețe

Să-ți fie ziua bună, suflete
de ce stai singur și îngândurat?
Cu chipul, inundat în lacrime
spune-mi, cine te-a supărat?

Viața-i frumoasă și merită trăită
dar cineva în suflet te-a lovit.
Că n-a avut curajul de-a se lăsa iubită
și-acum inima ta, s-a ofilit.

De-aș putea avea măcar, puterea
sufletul, să pot, să-ți încălzesc.
Ți-aș șterge de pe chip durerea
și poate-un zâmbet să-ți stârnesc,

Însă, distanța asta dintre noi
este și așa, destul de mare.
Sub cerul nescăldat de ploi,
pot doar să te salut, de înserare.

Dar îți promit, că într-o bună zi
chiar de-o fi să spun numai în gând.
Cu inima, tâmpla-ți voi descreți,
doar ca să te văd zâmbind!

Plecări

să nu te enervezi
încă nu-s plecată
păstrează poezia pentru mâine
o să ai nevoie de ea
când îți voi spune
rămas bun
ai să te uiți după mine
în fiecare vers
și eu voi privi doar înainte
în urmă am să las
toate cuvintele și gândul
că vor fi mai multe,
fără tine
tu doar mă ți-i de plictiseală
împiedicându-mă să evoluez
eu știu cât valorez
ți-am demonstrat mereu
că poezia se naște
de unul singur

sunt ...

sunt proastă,
știu
dar tu, ești deja un brand
*
nu stăm în aceeași balanță
aș fi scăzut demult
în ochii tăi
*
nimeni nu se poate cântări cu tine,
dacă stau pe lângă
nu înseamnă că vreau să te urc
*
sunt doar suportul ce susține
talerele
*
sunt proastă
dar rămân în poziția vertical

***

Recită-mi câteva minute
din viața ta de călător
iar versul tău să mă încânte
în fiecare gară, dor
*
Mai cântă-mi o melodie
din coarda inimii furată
să simt în fluturi, poezie
și zbor de dragoste curată
*
Recită-mi la peronul dimineții
când stau pe-o treaptă și aștept
să apună zorii vieții
ca să cobor pe drumul drept

Eu

Sunt doar eu și un cuvânt
pe care-l împart cu voi,
Cât mai sunteți, cât mai sunt
pân-la viața de apoi!

Sunt doar eu, nimic în plus
și cuvintele-mi puține
Unde sufletul mi-am pus,
cât în baiere mă ține!
Și doar eu vreau să rămân
cât mă ară Dumnezeu,
Cât cuvântul mi-e stăpân
să fiu slujitorul său!

Sărută (după Magda Isanos)

Sărută-mi tâmpla ruginită
de-atâtea frunze, ce-am căzut!
Pe gândurile de pe tâmplă,
ce te-au purtat mereu și-adânc.

Sărută ochii, de lacrimă brumați
ce-au curs izvor, obrazului săpând,
Atâtea griji ce-n suflet am păstrat
sărutul tău, să-i vadă-nseninând!

Sărută-mi buzele, arse de dor
care-au rostit cuvinte negândite.
Cerând iubire, să nu mor,
cu dorurile ne-mplinite.

Sărută-mi sufletul de toamne
culoarea lui să nu se stingă.
Când gura te strigă pe nume,
din urmă să mi te-ajungă!

Crăciunul săracului

Se lasă iarna peste sat
la casa săracului...,
Nici cocoșul n-a cântat
de frigul oftatului !
*
Plin de nevoi, bietul sărac
îndurerat de boală
De odihnit - n-are un pat,
nici zeamă într-o oală!
*
Stă singur cuc între pereți
spoiți de jale și de fum.

Înconjurat și de nămeți,
aduși de peste drum!
*
N-are un ban, n-are copii
sărac - făr* de noroc
Surcele spre-a se-ncălzi,
să pună într-un foc.
*
E tare trist și-i necăjit
că n-are-o-mbucătură
Un loc - de rele, mai ferit
de trudă mult îndură.
*
Creștin cu sufletul umblat
cerșea din poartă-n poartă.
De sărbători, el stă plecat,
plângându-și a sa soartă.
*
Pe drum se-aud colindători
dar la el, cine să treacă
De sfintele sărbători,
nimeni nu-i bate-n poartă.
*
Alte căsuțe-s luminate
și veselie lângă brad-
Mesele pline cu bucate
și peste tot e cald.
*
Unii petrec, alții îndură
povară grea de sărăcie-
Sărmanului, o-mbucătură,
ar vrea ca să-l mai ție!

Banal

Mi-aș împărți timpul cu tine
sau te-aș aduce-n viața mea.
Să mă las pradă numai ție,
aș face totul dacă s-ar putea,

Să nu văd în ochii tăi tristețe
când îți sângerează inima.
Adun din tot urâtul, frumusețe,
ca s-o trimit în calea ta.

Aș împărți cu tine orice noapte
ne întunecă din când în când
Tăind din drumul înspre moarte,
să nu te mai văd plângând.

Împart însă cu tine numai vina
că ne mai suntem în firesc...,
Sperând s-aprind în ochi lumina,
când spun banalul, te iubesc!

De la-nceput

Se răstoarnă vremea peste mine
de-atâtea frământări între odăi
Gândul mi-e plecat și nu mai vine
și-mi plânge sufletul în ochii tăi
*
Atât a nins în mine, ziua-ntreagă
viscolind, tristeți care mă dor
Aprind bucăți de cer, ca să se vadă,
că nu sunt mult, nici prea ușor
*
Și prin lumina aspră de zăpadă
mă tângui, sperând ca să mai am
Răbdarea care - o aveam odată,
să nu mai fiu, ambiguu amalgam.

Poem cu suflet

Mi-e sufletul curat, ca nufărul pe baltă
că tot mereu îl scot la suprafață.
Oricâte răutăți, pe lângă el se scaldă,
din toate am luat câte-o povață.

Am dăruit din suflet la toți, și fiecare
au putut culege tot ce și-au dorit.
De n-am avut răspuns la vreo-ntrebare,
e semn că niciodată, n-am știut să mint.

Oriunde am umblat, tot cu gând senin
mi-am lăsat un loc de ”Bună ziua”
Un simplu trup de lut, cu sufletul puțin,
atât cât mi-este vremea și trăirea.

Mi-e sufletul frumos, că știu a mă purta
pe orișiunde trec, ori am trecut...
Și-ai să găsești mereu în el, un adăpost,
sau poate sfatul, pe care l-ai cerut!




tablou - Antuza Maariana-Antoce

18 Ianuarie

M-a născut de ziua mea
nu știu dacă-i o-ntâmplare;
Tot ce știu - e, că era
iarna - în amiaza mare!
*
Mama mea, când a simțit,
că sunt gata de născare;
Cu tata s-a sfătuit,
cum să cheme o salvare!
*
Dar, cum calul, în coșar
dormita de-atâta lene,
Sania, stătea-n umbrar
și nu prea mai era vreme!
*
A-nhămat calul de-ndată
și cu mama a plecat;
La drum spre maternitate,
locul unde m-a născut!
*
Cam așa s-au petrecut
lucrurile de-altădată;
Când mămica m-a născut,
nu știa c-o să fiu fată!

Cu tine

Nu mă mai gândesc la tine,
dar te port în gând mereu;
Și oricât ți-ar merge bine,
fără mine o duci greu.
*
Că doar eu îți ies în cale
dimineața când te scoli;
Când ți-aduc la pat cafele
și vreo două, trei țigări.
*
Te îmbraci, abia la zece
ca să ieși în bătătură;
Până seara, ziua-ți trece,
mahmurind de băutură.
*
Nu mă mai gândesc la tine
ține minte, ca să știi...
Atunci când dorul te sfâșie,
mă ascund pe la vecini.
*
Ziua stau numai în casă
n-am cu cine să vorbesc-
Când de mine nu îți pasă,
mă găsești pe internet.
*
Acolo este lume multă
am cu cine discuta;
Deși tu, mă crezi o tută
îți spun că nu este-așa.
*
Tu ești bolnav de gelozie,
dar boala asta n-are leac;
Atunci când sunt în poezie,
să știi c-atâta pot să fac!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău că viața trece,
nu-mi pare rău că n-am iubit destul;
Îmi pare rău că timpul mă petrece
și-o să ajung bătrân fără să știu!
*
Regret că n-am avut puterea,
să fac tot din ce mi-aș fi dorit,
Am strâns însă doar averea
din sufletu-mi curat și obosit!
*
An de an am pus între cuvinte
gânduri și trăiri ce le-am avut,
Să n-am nicicând resentimente,
că am trăit degeaba pe pământ!
*
Nu-mi pare rău că viața trece
și alte file rup din calendar,
Am bucuria și sufletul cât zece ,
că nu mi-am trăit viața în zadar!

Un simplu gând

Nu mi-e rușine cu-al meu nume,
nu mă feresc să fiu sărac;
Atunci când am plecat în lume,
doar sufletul mi l-am luat!
*
Nu mi-e necaz că nu-s frumoasă,
nu mă ascund pe după flori;
Atunci când am plecat de-acasă,
nu mi-am uns fața în culori!
*
Nu-mi îmbrac trupul cum e moda,
nu sunt stilată ca în trend;
Îmi port doar hainele din ladă,
cum purtau ai mei străbuni!
*
Oriunde am umblat prin lume,
credința-n suflet m-a urmat
Având mereu înțelepciune,
un pas murdar nu m-a călcat!
*
Am fost mereu prevăzătoare
și tuturor am dat un sfat,
Când nu ai lumea la picioare
ți-i drumul drept și apăsat!

Fată dragă de la țară

Eu sunt fată de la țară,
iar aicea pe facebook
Am scris o poezioară,
de la mine din sătuc!

Am scris din copilărie
amintiri cu ai mei frați,
Despre viața la câmpie
și sătenii minunați!

Cum se leagănă în soare
holdele cu spic bogat
Rodul grâului din pâine,
cu pământ amestecat!

Sunt Getuța fată dragă
și-am venit cu gândul bun,
De la mine de la țară
între versuri să îl pun!

Cu parfumul de la floare
și de ceruri luminată
Într-o zi de sărbătoare,
să fiu binecuvântată!

Melncolie

Stau de vorbă cu un gând
prin mine mai răscolesc;
Mi-aud sufletul oftând,
de tăceri când mă lovesc!

Murmurând printre bătăi,
inima mă dojenește;
Că m-ascund prin vâlvătăi,
și nu simt că mă trăiește!

Stând de vorbă cu-al meu gând
singurul care mă scrie;
M-am restrâns într-un cuvânt,
versuind melancolie!

Doar pentru tine scriu

Ce uşor mi-ar fi dacă n-aş iubi
aş scrie povestea din pruncie,
Sau poate aş cânta doar inimi,
aceleași versuri, din altă poezie

Ce uşor era să nu te fi întâlnit
să fi avut în loc de inimă, o piatră
Poate nu m-ar fi durut, cât am iubit,
nici n-aș fi fost acuma supărată!

Te-am găsit pe drumuri neumblate
și-am scris de-atunci atâta poezie
Nu ştiu dacă-au rămas doar filele pătate,
ori viața mea, ți-am închinat-o ţie.

Doar pentru tine am ales a scrie,
să înfloresc, cuvintelor pe tâmple
Aceleași flori din vara mea târzie,
sau un apus ce stă să se întâmple!

Aș vrea să-ți cer, doar un minut
din timpul tău atât de preţios
Poemul care-l scriu și-n care sunt,
să-l înțelegi doar cât ți-am fost!

altfel de curriculum

      Mă numesc după cum se vede și sunt născută într-o zi, de ziua mea. Am trăit și copilărit în satul meu natal, tot acolo am învățat să scriu și să citesc ce-am scris. Despre mine nu sunt multe de spus, dar nici nu te aştepta să spun mai mult decât ştiu. Sociabilă, comunicativă, cu simţul umorului dezvoltat, și codul bunelor maniere la purtător. Cei şapte de-acasă n-au plecat nicăieri, poate pe ici pe colo. Timpul liber e în libertate şi nu-l urmăresc, are el grija să mă petreacă. Dacă nu dorm înseamnă că sunt trează, și cine știe ce ocupație am. Când și când mai ies p-afară (deh..., mai are omul și alte obiceiuri) afară mă mai vede și aerul iar eu îl ascund în mine. În rest sunt un om normal. Ce îmi place să fac nu se poate, ceea ce fac trebuie făcut, și niciodată n-am timp să fac nimic. Sunt atât de ocupată că nu mă văd nici pe mine. Și uite-așa trece toată ziua, seara sunt între litere. Nici eu nu știu de unde mai sunt, atât de risipită mă găsesc în toată casa. Câteodată scriu..., asta a început atunci când n-am mai avut loc în mine de cuvinte, și trebuia să-mi fac loc undeva, așa că le-am așternut pe unde n-aveam nimic pe jos (am luat exemplu de la Marin Sorescu, numai că el scria poezii și le trimetea la rude). Eu am avut altă idee și am trimis cuvinte la tipografie, poate n-au și le trebuie, am destule și n-am unde să le țin. Culmea e că cei de acolo mi le-au trimis înapoi într-o carte. Bun, am zis, măcar nu stau împrăștiate de colo colo, dar tot mi-au rămas, ce să le fac? Poate ar trebui să le trimit în vacanță, să vadă și ele lumea pentru mine..., dar dacă le place și nu mai vin înapoi..., mai bine să le strâng aici grămadă, po

ate fac din ele o pernă!

Suflet destrămat

Sufletul mi se destramă de-atât dor însângerat
plâns în cântecul de mamă cât am strâns într-un oftat.
O viață-am umblat lihnită și de foame și de frig,
n-am avut noapte tihnită nici putere să mai strig.
*
Colindat-am tot pământul înroșind cărări cu dor
unde n-a ajuns nici gândul să caut al meu puișor
Viața toată mi-a fost tristă c-am avut un copilaș,
de la sân mi-a fost răpită de un tată prea vrăjmaș.
*
Mi l-a dus în țări străine fără niciun Dumnezeu
rupând sufletul din mine, vai și-amar de trupul meu
Obosit și plin de trudă de atâta căutat,
soarta mea atât de crudă m-a ținut în greu oftat.
*
Am rupt hrană de la gură ca să dau la alți copiii
păstrând doar o-mbucătură să sting oful inimii
Crezând doar că dorul greu se va stinge într-o noapte
mă rugam la Dumnezeu pentru puiul dus departe
*
Am bătut în orice poartă și la toți am întrebat
de-au văzut a mea fetiță să-i spună că n-am uitat,
Cântecul ce i l-am pus între perini să adoarmă
mi-a fost umilul răspuns în durere grea de mamă.
*
Tot la ea mi s-a dus gândul n-am știut ce să mai fac
și-atât cât m-a ținut timpul din dureri am făcut leac.
Și azi sufletul mă strânge pentru puiul ce-am crescut
ani lui m-ajung din urmă și mi-e trupul petrecut
*
Doar un chin a mai rămas ce s-a cuibărit la sân
să-nnod lacrimile-n glas pân-la ultimul suspin
Că pe-un drum fără sfârșit Dumnezeu mi-a adus veste
copila mi-am regăsit ca să-nchei trista-mi poveste

...cu alte cuvinte

Azi n-am avut ce face și m-am plictisit între două litere d și p

.
Una mă trăgea de mânecă, cealaltă înapoi.
Am vrut să le scriu ca să mă lase în pace să mă plictisesc mai departe,
dar n-au vrut în ruptul capului să se lase păgubașe.

Dacă am văzut că nu-mi dau pace,
le-am băgat într-un buzunar și-am tras fermuarul peste ele, zic, poate se liniștesc.
Da de unde, ele se învârteau ca proverbul într-o căldare, și țipau să le dau măcar drumul.
Le-am scos apoi afară, că tot era soare, să se bronzeze, să mă lase-n plictiseala mea
Când să le las jos am văzut pisica și mi-a fost frică să nu le mănânce
așa că le-am adus înapoi în casă și le-am spus povești până-au adormit.
Cu alte cuvinte m-am plictisit degeaba....

Când amintiri mă cheamă

Satule vatră străbună
nu te-am mai văzut de ani
Am plecat de mult în lume
și-am trăit printre străini;

Când îmi vine dor de casă
de pământul strămoşesc
Strâng doruri ce mă apasă
și la drum, călătoresc;

Satul meu cu amintiri
la tine mă-ntorc, cu drag
Leagăn al primei iubiri
Mă aştepţi mereu în prag;

Cu dor greu ce nu mă lasă
astăzi vin cu bucurie
Ai mei m-aşteaptă la masă
ca în frageda-mi pruncie;

Şi întorcându-mă acasă
tot pe cărările de ieri
Îmi duceam viaţa frumoasă
ca floarea în primăveri;

Cum nu-i altu-n lumea mare
te regăsesc înfloritor
Gospodării scăldate-n soare
și oameni dragi la casa lor.
28 oct 2012

doar Amintirea

Ține-mă-n brațele gândului tău
e tot ce pot să îmi permit
La fel te voi păstra și eu
chiar dacă o clipă te-am iubit

Păstrează-mi loc în suflet mereu
să știu că m-ai ținut aproape
Și-n ceasul care-mi va fi greu
te voi găsi -n adânc de noapte

Ține-mă-n buzunarul unui gând
eu doar atât pot să promit
De nu ne vom vedea nicicând
să știi că te-am iubit un pic

Ține-mi un loc în lipsa mea
dar nu voi fi mereu cu tine
Curând, curând eu voi pleca
doar amintirea ne rămâne

Epigrame

Epigrama cum se știe
e de genul feminin
Cu aspect de poezie
și un vers plin de venin

*
Epigrama-i o femeie
(un bărbat a născocit)
Dar cine i-a dat idee
mai rămâne de văzut
*
Epigrama din femeie
iese-afară ca o țeapă
Fără să iasă-o scântee
(când bărbatul o atacă)
*
Nu te pune cu femeia
dacă ești epigramist
E mai iute ca scânteia
și te arde drept în plex
*
Sunt prea iute și-nțelepte
epigrama și femeia
În orice duel stau drepte
(nu știu dac-ai prins ideea)
*
Doar încearcă s-o ataci
că te face epigramă
Până te umple de draci
(dreptul ei de bună seamă)

Oarecare

Nu sunt mai mult decât se vede
un chip într-o ramă de rigips.
E chipul meu ce nu se pierde,
nici dacă nu și-a împlinit un vis;

Ba ar mai fi ceva dar nu se-arată
e sufletul pe care l-ai simțit,
Când ți-a trecut pragul vreodată
s-a așternut așa cum a promis.

Nu sunt mai mult sunt doar atât
nimicul nu mă lasă la întâmplare.
Și aș fi vrut să fiu mai mult de-atât
dar voi rămâne doar o oarecare!

Femeia

Ai fost cântată dintotdeauna
de marii poeți apuși sub vreme.
Te cânt și eu și nu de-acuma,
cât mai sunt mamă prin poeme.
*
Ți s-au ridicat din veci statui
din sfânt cuvânt ca și din lut,
Că ești femeia-Zee-a orișicui
și-a vieții cheie de-nceput.
*
Te-au mai cântat rapsozii toți
mângâind a pântecului strună,
În arii de iubire veșnică să porți
aceeași oază-n dragoste divină.
*
Cât mai sunt mamă în poeme
te-am cântat și nu de-acuma.
Și o să cânt cât sunt devreme
femeia dintotdeauna!

Iubește-mă

Iubește-mă în gând
nu iubi la întâmplare.
Mă poți iubi oricând,
nu-i lucru mare,
*
Iubește-mă în taină
nimeni să nu știe,
Ce ascunzi sub haină,
să îmi dărui mie.
*
Iubește-mă în vis
de n-ai curaj să spui.
Așa cum am promis,
nu spun nimănui.
*
Iubește-mă cu dor
în noapte dezbrăcată,
De stele și amor,
mereu sunt însetată.
*
Iubește-mă în șoaptă
iubirea să-ți ascult,
Atunci când o să bată
în mine mai acut.
*
Iubește-mă în gând
sau nu iubi deloc.
Dar de mă vezi plângând,
de tine am luat foc!

Suflet frumos

M-a întrebat într-o zi un gând:
- ce-nseamnă să ai suflet frumos?
Nici nu știam ce să-i răspund,
dar m-am uitat în mine de jos

M-am tot privit pe dinăuntru
căutând răspuns la întrebare,
Zâmbind, am aflat frumosul
în inima-mi, prea iubitoare!

Trecere

A mai trecut o zi
din viața mea
Și câte-or trece
câte-or să mai vină
Nu le țin seama
de merg în urma
altcuiva
Să las în spate
doar povara grea
Cuvântul care
astăzi îmi suspină.

Despre

”Iubirea dincolo de vis”
n-am scris
Dar am trăit-o zilnic,
cu măsură
Iubind în ea visul promis
pecetluind sărutul
de pe gură!

Din dragoste

Mai e nințel și vine Dragobete
să vezi ce chef de dragoste avem
Cum știm să ne iubim pe îndelete
că noi aici doar dragoste suntem

*
Să vezi ce fac atunci pe douășpatru
cu toată vâlvătaia, dacă mai apuc
Îmi leg iubirea bine cu-n căpăstru
și cu ea la târg, s-o vând, mă duc
*
Nu mai am ce face-acum cu dânsa
îs prea bătrână ca să mai iubesc
Că nu se lasă nici de-a dracu* unsă
cu tot ce-am încercat, nu reușesc(!)
*
O dau la preț redus, fără discuții
s-a învechit de mult, s-a și uzat
De-o s-o ceară vreunu cu pretenții
îi spun c-o am și eu de căpătat
*
Dar pân* s-ajung la bâlci e vreme
să opresc în drum din când în când
Să-i strâng căpăstrul, nu te teme
n-am vrut să spun ce-aveai în gând
*
Te-ai așteptat cumva să povestesc
ori să-ți arăt iubirea-mi pătimașă(?)
Eu ți-aș fi arătat dar nu-ndrăznesc
doar din vine ei mi-e inima poznașă.

de Suflet

atinge-mi sufletul
atât aș vrea
un simplu gest să mă
destrame
te-oi învăța ce-i dragostea
tu să mă scapi
de a iubirii foame
*
atinge-mi sufletul
și de-ai putea
strivește-mă ca pe o nucă
să rămân doar miez
în palma ta
să nu mai rătăcesc
nălucă

Romantic

Nu mai ești romantic Ioane
te-au nins păcatele și viața
Nu mai știi decât de foame
și nici nu te mai ține ața

Cât erai tânăr și cuminte
la toate fetele râvneai
Acum nici nu le mai ții minte
nici orele acasă când veneai

Că erai mândru și plăcut
pe toate le iubeai pe rând
Și-atâta vreme te-a trecut
iar tâmplele ți s-au albit

Nu mai ești romantic Ioane
nu mai ai ce-aveai odată
Ai rămas un smoc de scame
ce se scarpină-n prohab










foto - internet

Atinge-mi inima

atinge-mi sufletul
învață-mă de la-nceput
să te iubesc
lăsând în urmă tot trecutul
învață-mă mai mult
cum să trăiesc
învață-mă
luându-mi mâna-n palma ta
surprinde-mă o clipă
și arată-mi dragostea
trezește-mi inima
cu o văpaie
și fă să-mi crească pulsul neîncetat
când simt sărutul tandru
pe care-atât de mult
l-am așteptat

Tinerețe

Tinerețe, nu-mi pleca
mai lasă-mi pletele în vânt
În ochi-mi triști, clipiri de stea
și-n gând, doar miere și cuvânt

Mai lasă-mi urmele sprințare
în pasul zvelt, ca de copil
Privirile, de dor mistuitoare
și-n glas, de ciocârlie tril

Tinerețe, vezi cum ești
mă lași în urmă și te duci
Privesc în urmă la povești
cu amintiri amare, dulci

foto - net

De-i egal, egal să fie - Acesta este un pamflet și vreau să fie tratat ca atare. Mulțumesc!

Ne-am cerut drepturi egale
între femei și bărbați,
Și-apoi ne văităm de șale
și de ochi încercănați
*
De nesomn și oboseală,
că muncim cât un robot.
Nici nu ținem socoteală
pentru munca cot la cot.
*
Nu e bai, munca, se știe
e brățară de valoare
Și n-o poartă orișicine
pierde vremea în parcare.
*
Noi urcăm pe orice scară
de valori, incontestabil
Prestând munca necesară,
stabilită-n prealabil.
*
- Ba mai mult, ne e ușor
să alegem joburi grele,
Nici nu cerem ajutor
cu ei, să ne știm egale.
*
Ne opintim ca și bărbații,
făcând orice meserie
Și-i iertăm la contestații
(ce-i egal, egal să fie)
*
Ne-am obișnuit cu toate
meseriile din lume,
Că suntem femei stilate
și pline de-nțelepciune;
*
N-o să ne lăsăm călcate
pe mândrie ori pe clasă,
Dar nici nu cădem pe spate,
pentr-o slujbă mai aleasă.
*
Că ne știm valoarea bine
nu scădem în prețul lor,
Cât cureaua le-o mai ține
ridicată de-un picior.
*
Nu suntem doar gospodine
pe la crătiți să-nvârtim;
Decuplând frâna de mână,
orice drivere pornim.
*
Chiar și acasă uneori
facem treburile grele
Când bărbatul udă flori,
ori stă la telenovele.
*
Am cerut drepturi legale
pentru femei și bărbați
Legi ce-au devenit letale
de când umblă numai beți.
*
Unu plus unu fac doi
muncind în legalitate,
Dacă muncim amândoi
e treabă de calitate!

album foto - sursa internet