Chipul meu

Nu contează cum arăt

Dacă sufletul mi-l știu,

În ochi nostalgie port

Iar în gând dorul târziu,

Lumea, 

Poate să vorbească

N-are leac de mântuire,

Știe doar să clevetească

Și să-ncarce cu mâhnire,

Chipul meu nu are glas

La oglindă să se plângă;

Peste el mai trece-un ceas,

Alt rid tinde să se prindă.

Altă grijă nu mai am

Stau și văd cum se duc anii,

Nu mai sunt precum eram

Și-așa, clevetesc dușmanii.

De Dragobete

E sărbătoare mare, peste țară
Se cunună florile pe ram
Și-mi face sufletul ca să tresară, 
Într-un sărut pe care îl păstram!

Azi toată dragostea-nflorește
În inima fierbinte la băieți și fete,
Toată omenirea azi iubește:
E sărbătoarea, Dragobete !

Ce frumoasă este primăvara
În toate sufletele îndrăgostite
Și-atât de tare bate inimioara,
Atunci când vine Dragobete!

Nu-i altă sărbătoare mai curată
Prin care dragostea să dăinuiască,
Cum e această sfântă primăvară
În care omul știe să iubească!

E sărbătoare sfântă pe pământ
Se cunună floarea de cais
Cu dragostea de viață și cuvânt,
În cel mai trainic și feeric vis!

Hai, să mă săruți de Dragobete
Să-mi fie toată ziua fericită,
Strânge-mă în brațe pe-ndelete
Ca să știu că sunt iubită!

Dragobete - popular

Dragobete, Dragobete 
Stă cu ochii după fete,
După mândre subțirele
Țuca-le-ar neica pă ele,

Le-ar țuca pă ochișori
Decuseară până-n zori
Și pă ochi și pă guriță
Și pă floarea din cosiță,

Ține ochii să să uite
La florile di pă frunte,
La dulceața di la gură
C-ar fura o,-nbucătură,

Dragobete, Dragobete
Ce dai iama între fete
De dor să te prăpădești
Că pe toate le iubești,

Niciuna nu ți-ar scăpa
Să nu fie doar a ta,
Urcă ochii sus pă ie
Că în brațe vrea s-o ție,

Dragobete, Dragobete
Umblă-n inimă la fete
Și în sân la flăcăi mari,
Să se-adune lăutari,

De nunteală să se puie
Cu mândruțe și flăcăi,
C-altă sărbătoare nu e
Cum e-n țarină la noi.

De nu ți-am spus

De nu ți-am spus cât te iubesc
Întreabă florile de primăvară,
Doar ele știu cum înfloresc
Când inima mi se-nfioară,
La tine dacă mă gândesc,

De nu ți-am spus cum te doresc
Întreabă luna când răsare
Să-ți spună ea cum ofilesc,
De dorul tău și mă topesc
Până ce soarele apare,

De nu ți-am spus că te aștept
Întreabă drumurile toate
Doar ele știu cât rătăcesc
Când te aștept târziu în noapte
Cu dorul cuibărit în piept,

De nu ți-am spus că te iubesc
Întreabă vântul călător,
Doar el mai știe că trăiesc
Și că te chem în ajutor
Când drumul tău îl rătăcesc.

Drumul vieții

Drumul vieții este unul
Și-i cuprins între etape
Te poartă pe el destinul,
Între maluri, peste ape...

Din pământ până la cer
Fericit să-ți fie zborul,
Deznodând orice mister
Versului să-i fii ogorul.

Dacă drumul e prea lung
I-a aminte și-l scurtează
Măsluind orice cuvânt,
Gândul îți îngenunchează,

Drumurile sunt spinoase
Dar când ești încrezător,
Orice piedică e ștearsă
Când pășești cutezător.

Drumul tău spre veșnicie
Urcă lesne ori coboară
Să lași loc de omenie,
Că e tot ce te măsoară.

Drumu-i lung și este greu
Plin de fapte și păcate
Urcând pân*-la Dumnezeu
Să te mântui cu dreptate.

Sunt tot eu

Sunt tot eu, ți-aduci aminte

Sunt fata dragă ce-ți cânta;

Poezii cu versuri albe

Numai gândul îmi dicta ... 

Tot eu sunt, nu m-am schimbat

Sunt aceeaşi fată de la ţară;

Port în suflet dor curat,

Poezia mea să nu te doară.

Sunt tot eu cu tâmpla ninsă

Îmi port gândul înflorit,

De dor mi-e inima prinsă

Și mă apără de frig.

Sunt la fel, de mai ți-i minte

Nicăieri nu m-am pierdut,

Doar am stat între cuvinte

Vindecate de trecut.

Versul meu

Versul meu de primăvară
Scris pe un petec de gând,
Poartă pentru-a câta oară
Sufletul meu suspinând,

Nu e scris peste grădini
Pline toate de culoare,
Ori pe trandafiri cu spini
Ca să capete valoare,

E atât cât poate spune
Chiar de are disonanță;
Inima când mi-e cărbune
Rima n-are importanță,

Versul meu de căprioară
N-are trecere prin filtru
Este pentru-a câta oară
Scris la liberul arbitru.

Cu ce m-am ales în viață

Mi-am dorit să am o casă
Și-o familie frumoasă,

Mi-am dorit să am copiii
Ca să-mi facă bucurii,

Mi-am dorit să fiu iubită
Și să mă simt fericită,

Mi-am dorit să ies în lume
Dorul, să am cui îl spune,

Mi-am dorit să scriu cuvinte
Gândurile, să-mi alinte,

Mi-am dorit și ce n-am vrut
Rău, sufletul m-a durut,

Însă, bunul Dumnezeu
A știut când mi-a fost greu

Și mi-a dat pe mână harul
Ca să-mi mântuie amarul,

În adâncuri de poeme
Să mă scriu cât mai am vreme,

Omul, cât trăiește învață
Să nu stea numai în față,

Nimic să nu pizmuiască
Lumea toată să iubească,

Câte-n viață mi-am dorit
Toate, mi s-au împlinit,

Că la multe-am avut ghes
Și cu astea m-am ales!

Serbăm iubirea

La noi în calendar nu este Valentin
Chiar dacă suntem suflete pereche,
Că noi suntem aici de când ne știm
Și ne-am iubit numai de Dragobete!

De unde-atâtea flori și inimioare
Cu multe declarații fără rost?
Noi ne-am găsit aici din întâmplare
Și-am învățat iubirea pe de rost!

Dragostea serbăm cum se cuvine
Și ne-ntâlnim când nimeni nu ne vede,
Ne dăruim iubirea cu tot ce-i aparține
Iubindu-ne mereu de Dragobete!

Vorbește-mi

Vorbește-mi de iubire
Dar nu mai fi hain,
Știi că mă scoți din fire
Și asta nu-i puțin!

Mai strânge-mă în brațe
Așa ca la-nceput
Ca până-i dimineață,
Să uit cât m-a durut!

Privește-mă din drag
Cu ochii tăi căprui
Am te aștept în prag,
De dorul nimănui

Și spune-mi vorbe dulci
Cum o făceai odată
Chiar dacă azi te duci,
Eu pier înlăcrimată!

Mai scrie-mi o scrisoare
Și leagă-mă de gând
Iubirea să mă are,
Plutind pe-aripi de vânt!

Primește-mă la tine
De crezi că am pierdut
Cărarea înspre iubire,
Să luăm de la-nceput!

Vorbește-mi de iubire
Când stelele visează
Să mor de fericire,
Până se luminează!

E ziua ta, măicuță

E ziua ta în calendar, măicuță
Grădini în suflet azi au înflorit!
Eu îți trimit pe flori de lămâiță,
Gândul meu curat și fericit!

Din ghiocei am împletit cunună
Să-ți fie sărbătoarea luminoasă!
Privighetorile să cânte împreună,
Cu dorul fără margini de acasă!

Am strâns buchete,-ntregi la sân
Cu toate primăverile din lume;
Să pot avea măicuță, drumul bun,
Când pașii se îndreaptă către tine!

E sărbătoare mare pe pământ
Lasă-ți toate grijile deoparte;
Mamă, ești întâiul meu cuvânt,
Care în silabe nu se-mparte!

E ziua ta aniversară, mamă
Sufletul meu e-atât de fericit,
Cu brațe deschise mă îndeamnă
Să-ți dărui tot cuprinsul înflorit!

Recunoștință

Bunica m-a învățat
Cum să fac o rugăciune,
Să am sufletul curat
Și mai plin de-nțelepciune!
De atunci simt bucurie
Când mă rog la Dumnezeu
Și mă strâng în poezie
Cu întreg sufletul meu.
Tot de la bunica știu
Drumul cum se ține, drept
Că-i devreme sau târziu
Ajutor să nu aștept.
Să mă rog la fel în toate;
Pentru hrană și iubire,
Pentru suflet și dreptate,
Pentru-a nostră mântuire.
M-a-nvățat bunica, mult
Când eram doar atâtica,
De părinți cum să ascult
Și să nu știu ce e frica.
Să învăț, când voi fi mare,
Drumul vieții să mă poarte,
Numai pe cărări cu soare
Și pline de sănătate.
Dumnezeu mi-a dat putere
Și am izbândit mereu,
Fără ca să fac avere
Să mă pot păzi la greu.
Am slujit mereu pământul
Cu gândul curat și plin,
Hrănindu-mă din cuvântul
Hărăzit de-al meu destin.
N-am cerut nimic în viață,
Dar atât cât am primit,
Mi-a dat forță și speranță
Să pot trăi liniștit.
Pentru aste-nvățăminte
Câte buna m-a-nvățat,
Dac-am fost copil cuminte
Binecuvântări am luat.
Astăzi, cu recunoștință
Către buna mă îndrept;
E lut, nu mai e ființă,
Iar eu sunt mai înțelept.
Ce-i, ce azi mai au în viață
Pe părinți sau pe bunici,
Dumnezeu să-i ocrotească
Și nu uitați să-i prețuiți!

De-ar fi ...

De-ar fi să mă mai nasc odată
Aș alege să fiu dor
Să port arcul cu săgeată,
Ca micuțul cupidon
Și zburând din loc în loc,
Să împart la toți iubire
Scrisă-n lacrimă de foc
Să aducă fericire.
Colindând mereu așa
Printre băieți și printre fete
Aș împărți dragostea
În ziua de Dragobete.
De-ar fi să mă mai nasc odată
Aș alege să fiu apă
În oglinda ochilor
Să sting dorul ploilor.
De-ar fi să mă mai nasc odată
Aș alege să fiu dor
Să port arcul cu săgeată
Și să fiu nemuritor!

Să știi ...

În gânduri ai doar întrebări
Iar sufletul ți-e plin de noapte,
Ce mă îmbracă-n remușcări
Și mă trimit iubitule, departe

Din calea ta nu voi pleca
Când aripile-mi sunt înfipte
Mult prea adânc în viața ta,
Să pot zbura doar înainte!

Cu sufletul prea transparent
Mă poți citi ca pe o carte
Și este-atât de evident,
Că nu mă poți da la o parte.

Ți-e sufletul de gheață plin
Zăpezi în mine înfloresc
Și dacă este prea puțin,
Să știi că totuși te iubesc!

Căutări

Te-ai pierdut de gândurile mele
Ce te purtau prea lesne în cuvinte,
Când zburau desculțe către stele
În dor suav și plin de sentimente.

Te căutam dar nu te-am mai găsit
Erai izvor, erai o apă curgătoare,
Iar dorul meu de-atunci s-a risipit
Lovindu-se de valul în vâltoare.

Când m-ai chemat la tine să revin
N-am mai putut să trec de ceasul,
În care orele de foc s-au mistuit
Și am rămas captivă doar în pasul,

Făcut odată cu atâta-ngrijorare
Că m-ai lăsat să rătăcesc la greu.
Cu sufletul aprins de disperare,
Te-am căutat să fii numai al meu!

Poeții și poezia

Sunt destui, aceia care
Se numesc, a fi poeți
Însă am o întrebare:
Oare cât-îs de deștepți?

Nu știu ei, că poezia
E a celor ce-o simt;
Plânsă-n lacrimile care,
Curg izvoare în cuvânt?

Câți din ei, simt vreodată
Zborul nins al unui gând?
Scris cu patimă curată,
Pe o lacrimă curgând!

Doar obrazul ce o doare
În chemarea ei fierbinte;
Știe că-i vindecătoare,
Când se tânguie pe frunte!

Mamei

Măicuța mea, aș vrea să știi
Că mi-e sufletul, la tine
Și că mă rog în nopți târzii,
Pe unde mergi să-ți fie bine!

Ești prea departe și mă doare
Că nu pot să te îmbrățișez,
În genunchi să-mi cer iertare
Și să-ți spun cât te iubesc!

Tu, să mă ierți, măicuța mea
Dacă nu te-am ascultat;
Ori să crezi că am fost rea,
De-acasă când am plecat

Și te-am lăsat în bătătură
Cu lacrimi arse pe obraz;
Frângându-ți grija din inimă,
Să nu dau de vreun necaz!

M-ai învățat de bine, mamă
De când m-ai adus pe lume;
Să mă feresc și fără teamă,
Durerea mea să am, cui spune!

Sufletul meu se destramă
Când scriu umila-mi poezie,
Că pentru mine, dragă mamă
Ești cea mai sfântă bucurie!

Satul meu

Satul meu plin de-amintiri
Cu drag, mă-ntorc la tine!
Acolo, unde am întâlnit...,
Cândva, prima iubire !

Iubire, ce-o mai port și azi
În suflet! Duioasă amintire;
Chiar dacă nu a mai rămas,
Mai mult de-o amăgire!

În colț de stradă mă găsesc
Prin gând, o amintire a trecut!
Aș vrea din nou să regăsesc,
Un dor, pe care l-am pierdut!

Iubesc și sufăr încă în tăcere
Nimeni nu știe, oricum...;
Că port în suflet doar durere,
Iar inima-i făcută scrum!

Mai stau și azi, să mai aștept
Chemarea de altădată
Și cu dor să strâng la piept,
Iubirea mea, adevărată!

Satul meu, cu bucurie
Astăzi, mă întorc acasă;
Cu gând curat și nostalgie,
Printre amintiri rămasă!

Aș vrea

M-aș ascunde în gândurile tale
Adânc în ochi să te privesc
Și în parfumul irișilor, din petale
Iubirea toată să îmi cuibăresc!

Din fântâna sufletului, plină
De cuvinte fără de pereche;
Aș sorbi doar roua de lumină,
Să-mi fie nopților de veghe!

De pe buze aș culege primăveri
Pline de soare și de voie bună;
Într-un sărut dorit până mai ieri,
Să șteargă orice urmă de furtună!

Din gura ta aș vrea să mai ascult
O altă limbă decât cea știută,
Cu vorbe calde ce le-ai spus demult
Să vindec inima prea mult durută!

Versuri de fată dragă

Din adânc de poezie
Și din sufletu-mi copil,
Vin acum cu bucurie
Gândul tot să vi-l închin!

Versul meu de primăvară
De pe tâmplă îl desprind
În bătăi de inimioară,
Sub aripă să vă strâng!

Și cu ochii plini de rouă
Mă deschid cu nostalgie,
Amintirilor ce-mi plouă
În suflet, melancolie!

Vă închin fără tăgadă
Într-un gest prietenesc
Vers curat de fată dragă,
Semnul, că vă prețuiesc!

Stare de gând

Doamne sfinte, știu că ești
În munți cu creste argintii,
În bucuriile lumești
Și în jocuri de copii,

Doamne sfinte, știu că ești
În apele curgătoare,
Sus în Cer, împărățești,
Pe pământ și peste mare!

Doamne sfinte, știu că ești
În lumina stelelor
Sus pe boltă strălucești,
Întru taina nopților!

Doamne sfinte, știu că ești
Te simt în sufletu-mi târziu
Cu harul Tău mă învelești,
În rugăciune să te scriu!

Doamne sfinte, știu că ești
În munți, în mare și câmpie,
În împărății cerești
Și la mine-n poezie !

Sunt sărac

Sunt sărac nu am averi

Numai sufletul și gândul,

Încărcate de poveri,

Zi de zi și ani de-a rândul!

Locuiesc într-o căsuță

Cu grădină și canal

Gard înalt dinspre uliță,

Mă ferește de banal!

Nu sunt trist de felul meu

Dar nici vesel nu mă știu,

Harul de la Dumnezeu,

Mă îmbracă, doar când scriu!

Sunt sărac  nu am averi

Numai gândul și cuvântul,

Darul coborât din Cer

Și din ele-mi fac veșmântul!

Sunt sărac - variantă

Sunt sărac, nu am averi

Sunt sărac lipit

Îmi port grija și mai sper,

Să n-ajung falit!

Sunt sărac și am putere

Gându-mi aparține,

Cât pun suflet și am vrere,

Timpul mă susține!

Sunt sărac, dar am cuvântul

De când m-am născut;

Cât mă va ține pământul,

El îmi va fi scut!

Sunt sărac, un om cistit

Am un simplu nume

Ce îl am de împrumut

Să îl port pe lume!

Sunt sărac, nu am nimic

Nu mă țin de glume;

Sunt atât de fericit

Și-asta îmi convine!

Remember

Într-o sală mare

De lume încărcată

Cânta în difuzoare

Muzică dansantă!

Ascultam vrăjită

Lângă o fereastră

Și priveam pierdută

Înserarea albastră!

Dintr-un colț anume

Printre dansatori,

Am zărit doi ochi

Ce mi-au dat fiori!

Eram prea uluită

De privirea ta,

Că inima vrăjită

Parcă te chema!

Cât timp melodia

Ritmul își menține;

Până să-mi dau seama,

Erai lângă mine!

Cu îndemânare

De mijloc m-ai prins,

Ca un val de mare

Dansul ne-a cuprins!

A fost de-ajuns

O privire-adâncă

În magia serii,

Tainic să ne prindă!

Am ieșit apoi

La lumina lunii

Însetați de noi,

Arzând ca tăciunii!

Printre-mbrățșări

Ne spuneam cuvinte,

Uzi de sărutări,

Făcând, jurăminte!

Feeria nopții

În zori s-a pierdut

Păstrând amintirea

Că ne-am cunoscut!

Muzica ne cheamă

Astăzi înapoi

Și ne cere parcă

Să fim iarăși doi!

Un pământ numit, România

Basarabia, trăiește în inimile noastre

Chiar dacă nu se află, în umbra unui nor

Un teritoriu, vitregit, de mințile incastre,

Va dăinui etern, în gândul tuturor!

Acelor care știu, ce-i dragostea de țară

Născuți fiind, din neamul strămoșesc;

Cei ce-au vorbit întâi, limba română

Și poartă-n sânge, stindardul românesc!

Amândoi

Viața noastră-i o ruină

Stau adesea și mă-ntreb,

Care-i partea mea de vină,

Ajută-mă, să înțeleg...!?

Cu tine, multe-am îndurat

Atâtea nopți și zile-n șir;

Cu sufletul greu încărcat

Și vorbe grele, să respir!

Nu am ales această boală

Ce-mi face pasul mărunțel,

Dar fără tine, casa-i goală,

Să nu mai țipi, ca un rebel!

Când huidui și mă risipești

A nu știu câta oară

Din suflet să mă-nțelegi,

Nu vreau să-ți fiu povară!

Îți e și-așa destul de greu

Să mă suporți într-un cuvânt;

Dar, ca să nu îți pară rău,

Iubește-mă, așa cum sunt!

Iubește-mă, ca prima dată

Și jur, că nu vei regreta;

Îți port de grijă viața toată,

Cu gând curat și inima!

Catrene

De sezon

Viscolul a spulberat prefecții
Care-au uitat că este iarnă
Și-acum le tremură nămeții
În buzunarul de la haină !

Hibernală

Tremură de frig, nămeții
Pe la prefecți în buzunar,
Că au rămas, înzăpeziții
Cu suvurile, în trotuar !

Te iubesc - lui Horia

Te iubesc așa cum simt

Și cât sufletu-mi încape

Ești întâiul meu poet,

Ce mi-a fost, mereu aproape!

Și mi-a spus o vorbă bună

În cuvânt când am intrat

Să scriu tot de la inimă,

Cu gându-ntreg și nepătat!

Te iubesc! Lumea să știe,

Nu ca femeie și bărbat,

Îmi ești cuvântul, poezie

Și temelia de-nceput!

Iarna

Iarna asta, prea e aspră
Mult prea-naltă și senină,
A-mbrăcat în haină groasă
Și frumoasa mea grădină!

Până ieri, era mai verde
Ca o zi de sărbătoare!
Azi, doar cioara se mai vede,
Care croncăne la soare!

Căutând un bob zăbavă
Un grăunte rătăcit,
Ori o poamă mai uscată,
În vreun pom înzăpezit!

Deși soarele-i cât casa
Și zâmbește-mbietor,
Gerul aprig ne îngheață,
În lumina ochilor!

Getuța Z.

De tine-mi pasă

Nu te chem, dacă nu-mi vii
În nopțile cu lună plină;
Ca să te-ascund în poezii,
De cea mai aprigă furtună!

Ce mai demult ne-a alungat
Bătuți de ploi și vânturi,
Dar, la răscruci ne-a adunat
Mereu, să stăm alături!

Și dacă totuși, te-aș chema
Ziua, în amiaza mare;
Vino degrabă nu mai sta,
Să facem albă sărbătoare!

Să reaprindem taina unui dor
Pierdut de multă vreme;
În umbra rece a unui nor,
Ce tot încearcă să ne cheme!

Eu nu te chem, ca să îmi vii
Atunci când zorii se revarsă;
Iar când aștept în seri târzii,
E pentru că de tine-mi pasă!

Getuța Z.