Împăcare

Nu-mi aduce flori
ca să mă împaci,
După ce m-ai încărcat 
de vină
Au și ele-un loc,
în sufletul lor
Care înflorește
în lumină
Nu mai rupe flori
Nu simți că le doare
lacrima de rouă,
Plină de culori
în care și moare!

Suflet

Nu voi plînge azi,
n-o să plîng nici mîine
Lacrima în suflet o ascund,
dar durerea arsă
Veșnic va rămîne,
cufundată-n ochii mei
profund

Sufletul mă scrie
dintr-o vină ștearsă
Fără punctuație păgînă.
Gîndul care-l știe
zilnic mă apasă,
Într-o adiere caldă
de lumină!

Paște fericit

Paște fericit
din sufletul meu,
mult prea obosit
de năravul tău
Paște fericit
din gîndul ce iartă
tot ce-a simțit
în vina asta toată
Paște fericit
din iarba udată
în lacrima plînsă
cu inima toată

Un gînd în noapte

Am plecat cu doru-n lume
Să colind pămîntul tot.
Traversînd marea în spume,
Ca să uit ce nu mai pot!

Prin adîncuri de pădure
Am făcut cîte-un popas.
Să hrănesc din rug de mure,
Patima ce mi-a rămas!

Pomii toți m-au adoptat
Și m-au învelit cu umbră
Mi-au fost zi, m-au înoptat,
Să scap de durere sumbră!

Lumina mi-a fost veșmînt
Sub ploi ce m-au mîngîiat
Către ceruri rugi spunînd,
Să mă ierte de păcat!

Primăvăratic

Tu nu simți niciodată primăverile din mine
Cum se deschid ca floarea de cais
Ce înflorește-n vers cuvinte de rod pline
Care mă poartă-n valul lor ca pe un vis,

E anotimpul bucuriei mele-n care vîntul
Îmi duce pasul rătăcit spre veșnicie
E vremea cînd eu pot să-mi iau avîntul
Ca să te port în gîndul plin de poezie!

Metafora

Mi-a plecat metafora de-acasă
Unde, cine-i știe locul s-o găsească
Cer să o trimită imediat la mine,
Că am să-l plătesc, cum se cuvine!

Zilnic noi vorbim tot metaforic
Dar cînd să m-aștern în poezie
Uit pînă și carul alegoric,
Care să mă poarte-n veșnicie!

Mi-a plecat metafora în lume
Și aveam atîtea ca să-i spun
Plină sunt de foc și-amărăciune,
Că am risipit versul pe drum!

Vin acum la toți c-o rugăminte
De-ați găsit pe-aici, pe undeva
O metaforă rebelă și fierbinte,
Ca să reaprindă poezia mea!

Vine ploaia

Vine ploaia iute
Nourii se adună,
Soarele-l ascunde
Parcă e furtună,

Vine ploaia rece
Streșinile-s ude
Soarele se-ascunde
Cît văpaia, curge,

Vine ploaia-n pace
Scutură copacii
Floarea ce abundă-n
Rodul ce se coace,

Vine ploaia blîndă
Udînd primăvara
Ceru-i de oglindă,
Marmură carrara,

Norii grei s-au dus
Înspre zarea albă
Versul meu e pus
Legănat în salbă,

Sus pe cer atîrnă
Curcubeu fălos
Desenînd o bîrnă
De soare-n apus!

Constatare

Am amici destui în listă
Pe unii nici nu-i cunosc
Să schimbăm măcar o vorbă
Ca să știu că sunt și-au fost

Te adună de prin locuri
Unde nici nu te gîndești
Fac din tine stocuri, stocuri
Lista să le-o-mbogățești

Tu le dai acordu-n fine
Să arăți că ești uman
Însă niciunul nu vine
Ca să spună un ”mulțam!”

Uite-așa lista se-ncarcă
Cu amicii de tot neamul
Și te simți ca într-o arcă
Care își așteaptă valul

N-am nimic de comentat
Că sunt om și dau iertare
Celor care m-au luat
Drept o haină la purtare

Aș vrea însă să le pun
Doar o mică întrebare:
Celor ce m-au luat din drum
Ce-ați crezutără voi oare,
Că o să găsiți la mine?
Vreo comoară de valoare,
Ori poate-o mină adîncă
Plină doar cu giuvaeruri
De pe vremea lui Terente?

Nu-s decît un simplu om
Cu nevoile-i lumești
Care scrie pentru altul
Întîmplări dar și povești!

De noapte bună

Iată ziua-i pe sfîrșite
Mai sunt cîteva minute
Altă zi stă și-așteaptă,
Dimineața să înceapă!

Lumea toată s-a culcat
Ca găinile-n ogradă
Numai eu mai sunt pe chat,
Nimeni nu e să mă vadă!

Aș mai scrie o poemă
Ca să nu mă plictisesc,
Sunt cuprinsă de-o dilemă
Și nu știu cum s-o numesc!

Mai citesc, cîte-o notiță
Ce-mi apare-n monitor
Și-am intrat în dimineață,
Singurică-n dormitor!

Se aud cîntînd cocoșii
Ce vestesc o nouă zi
Mie nu mi se-nchid ochii,
Ca să pot și eu dormi!

Dor

Iubire, flori de liliac
Mi-ai rămas nemirosită,
De sufletul celui drag
Ce m-a lăsat pustiită,

Ca o gară fără trenuri
Ca un zbor fără aripi,
Dorul de acele vremuri
E mai aprig și mai trist.

Iubire, floare violet
Ai rămas nemîngîiată
Însă inima din piept,
Nu te uită niciodată!

La aniversare

E ziua ta dintre cuvinte
Izvor ce curge în fuior
Plin de dragoste fierbinte
Care se termină-n zori,

Ninge ploaia în petale
Florile de la cais
Îmbrăcînd în alb pămîntul
Anului care l-ai pus,

Iar cînd stropii se revarsă
Pe covorul alburiu
Să-ți facă ziua frumoasă,
Pînă nu e prea tîrziu!

De ziua ta

E ziua ta în calendar
Să ai clipele,-nsorite
Iar nopțile de chihlimbar
Să-ți fie toate fericite,

Diminețile, din soare
Să-ți aducă doar lumină
Cum cireșul, cînd e-n floare
Ia lumina cea divină,

Sărbătoarea să îți fie
De cuvinte parfumată
Cînd le-așterni în poezie
Să te țină viața toată!

Aniversară

E ceasul tău, aniversar
A vieţii, împlinire...
Să ai doar soare-n calendar
Şi multă, fericire !

Unda timpului să-ţi fie
Plină doar de bucurii,
În minute de-armonie
Şi secunde veşnicii !

Clipele prin care treci
Astăzi când e ziua ta,
Să fii alături cu cei dragi
Prietenii şi familia...!

Catrene de vară

Culinară

Eu am făcut un diabet
Cu gîndul dulce de la tine
Dar am jurat că alt desert
Am să mănînc abia de mîine!

Ora de vară

La mine ceasul sta să moară
Cînd s-a schimbat ora aseară
Și ca să nu-l mai las să-l doară
I-am aruncat bateria afară!

Orei de vară

Nu era păcat să-l las
Să scîrțîie la necaz?
Eutanasiind ceasul aseară
Am schimbat ora de vară!

Poem

Am uitat cuvintele
La tine,
Cînd am plecat
Fără să spun
Și am rămas
Captiv
Cu gîndul,
În nerostirea
Care sunt!

Gînd de toamnă

A mai căzut o filă
Ca frunza ruginită
Purtînd cîte-o idilă,
De toamnă fericită!
*
A mai trecut un ceas
În pragul disperării
Mai iei un bun rămas,
De la plecarea verii!
*
A mai trecut o lună
Înscrisă-n calendar
În amintiri postumă,
Pîn' vine alta, iar...!
*
A mai trecut o vară
De parcă nici n-a fost
Un cîntec de vioară,
Cînd ai arcuşul prost!
*
Toamna, la uşă bate
Cu degete de frunză
Din gînduri scuturate
Trezind cîte o muză!
*
Septembrie-arămiu
Coboară-n calendar
Și-n gîndul meu târziu,
Se face toamnă, iar...!

Catrene cu stele verzi

Tot cîntăm mereu de ele
Stele verzi și alte stele
Stau pe boltă aruncate
Ori pe plajă împrăștiate!
*
Înnoată în val pe mare
Stau înfipte în cărare
Din pahare sunt sorbite
Cu măsline înghițite!
*
Stele verzi și colorate
Cu toate au fost cîntate
Chiar de sunt scînteietoare
Nu se văd dacă e soare!

Gînd de-april

Plouă, ninge nici nu știu
Cum e vremea în april
Ninge-n floare de cais,
Plouă-n norul meu tîrziu!

Picură în gînd petale
Ninse doruri de demult
Plouă uneori pe cale,
Cum eram si cum mai sunt,

Plouă-n flori de liliac
Gîndul meu și-al celui drag
Primăvara asta-i parcă,
Scuturată dintr-o barcă!

Dedicație

E ziua ta dintre cuvinte
Izvor ce curge în fuior
Plin de dragoste fierbinte
Care se termină-n zori,

Ninge ploaia în petale
Florile de la cais
Îmbrăcînd în alb pămîntul
Anului care l-ai pus,

Iar cînd stropii se revarsă
Pe covorul alburiu
Să-ți facă ziua frumoasă,
Pînă nu e prea tîrziu!

Gînduri în ploaie

plouă,
ploaia mi-e îmi priește
dacă scriu o rimă, două
sufletul mi se topește

plouă,
gîndurile se destramă
despicînd cerul în două
adun lacrima în palmă

plouă,
ceru-i parcă plumburiu
ascultînd ploaia cum plouă
pe geam picurii se scriu

plouă,
vișinul din fața casei-i
plin de floare și parfum
duce-n vînt albe miresme

Vino

Vino să stai cu mine 
La taclale pe un vis
Gîndurile să ne împărțim
Două de la mine,
Unul de la tine,
Floarea să ne fie
Unic paradis.
Vino să-mpărțim
Gînduri parfumate, toate
Încercate, fără de păcate
Pașii să ne poarte
Înspre veșnicii.
Venind de departe
Cu gînduri curate
Nimeni să nu știe,
Cîtă veșnicie, se află în toate!

Stihuri de fată dragă

Mi-e dor de
Versul tău căprui
Privire înflorită,
*
Că,-n plîns e
Floarea gîndului,
Ruinelor căzută.
*
Mă doare
Inima albastru
De doruri înstelată,
*
De s-a vîntit
Gîndul sihastru,
De-o aripă în poartă.
*
Şi ochii tăi
De goluri încărcaţi
A cerului ferestre,
*
Adînc înfipţi
În suflet nasc,
Cărări celeste,
*
Mi-e dor de
Gura ta arzîndă,
Pe buzele uscate,
*
Sărutul tău
Nemăsurat
Trezind numai păcate!

Mulțumesc

Spune mulțumesc
Pentru gîndul de sub pleoape,
Pentru somnul fără moarte,
Pîn-la porțile-ncuiate;

Spune mulțumesc
Pentru hrana din cuvinte
Rugăciuni la cele sfinte
Pîn-la gura de morminte;

Spune mulțumesc
Pentru ziua ce apune
Pentru tot ce mai poți spune
Cînd te-așezi în rugăciune;

Spune mulțumesc
Pentru toate cîte sunt
Că te port într-un cuvînt
Fie ploaie, fie vînt;

Spune mulțumesc
Pentru visul de sub pleoape
Chiar dacă e prea departe
Să îl faci realitate;

Spune mulțumesc
Pentru gîndurile toate
Să mă ai mereu aproape
Pînă cerul de desparte!

Patriotică - mă doare țara - pamflet(bocet)

mă doare ţara

din mersul meu împiedicat

mă doare şi suspină

să nu mai port pe lume,

handicap

mă dor şi ochii în lumină

mă doare țara în cîmpie

de s-ar putea, aș candida

s-o scap cumva, de sărăcie

mă doare toată ţara mea

mă doare ţara

din românul care pleacă

slugă departe, pentru un boţ de pîine

mă doare ţara asta toată

și viaţa pentru mîine

mă doare țara, în lung și-n lat

mă doare-n sărăcie

ce am avut, la toți am dat

și holda din cîmpie

mă doare țara

de la Nord la Sud

mă doare toată vara

în adevărul ăsta crud

mi-e toată inimioara

mă doare țara

de la Est la Vest

și Basarabia, mă doare

dar în durere nu-i vreun rost

să-i fac o sărbătoare

mă doare țara

și al ei popor

sărac, pînă departe

dar cînd mă doare în viitor

nicio scăpare nu se-arată

mă doare ţara

și-n mama ei de sănătate

m-am încins peste măsură

și mă doare-n libertate

pîn-la pîinea de la gură

ne doare țara ce-o iubim

ne doare, peste poate

mai patrioți nu știm să fim

însă ne doare pîn-la moarte

mă doare ţara

ei şi ce?

pe toată lumea asta doare

dar stăm cu toți pe internet

ca să plîngem pentru ţară!

Meniu gustos

Pe o farfurie, șade ceapa supărată
Lacrimile-i curg de-atîta indignare,
Știe că-n curînd, ea va fi mîncată
În salata crudă, sau altă mîncare!

Tare-i furioasă și blonda mămăligă
De fierbinte ce-i, mai e și lipicioasă
Scoate fum pe nări, ca la o coridă,
Așteptînd sentința, pe taler la masă!

Numai ea, săraca, stă nepăsătoare
A aflat din toamnă ce soartă va avea;
Bătrîna gogonea, creață de-ntristare
Își frînge necazul, beată-n zeama sa!

Ochiuri deocheate de-atîta nostalgie
Cu sclipiri de sare se privesc mirate
Așteptîndu-și soarta într-o farfurie,
Cu deznodămîntul de a fi mîncate!

Rondel de primăvară

Cu gîndul de primăvară
Am prins versul la rever
Și am plecat cu el prin țară,
Pe aripi de vînt rebel!

Hoinărind pînă în seară
Cu versul meu subțirel,
Am strîns doruri de o vară
Și le pun la suflețel!

Într-un vis ce mă-nfioară
Și cu versul la rever
O să hoinăresc la vară,
Pe aripi de vînt rebel
Cu gîndul de primăvară!

Gînd de primăvară

O mie de gînduri mă înfioară
Ce mă ridică pîn* la cer 
În noi veșminte mă coboară,
Din parfumate primăveri!

Grădinile-nflorite, sunt puține
Iar primăvara asta-i minunată
Dar eu cînd mă gîndesc la tine
În toate zilele, sunt luminată!

Poveste în rime

Patru pisoi frumoși, de rasă
Ce locuiesc într-un oraș
Au cam rămas singuri acasă,
Fiindcă stăpînul e slujbaș!

Mai stă, cu ei, într-o căsuță
Cu zăbrele din sîrmă,
Un hamster mic, cu o blăniță
Colorată-n ton de brumă!

Cînd nu dorm, stau pe covor
Lingînd cu spor blănițele,
Ori scărmănînd în el de zor
Să-și ascută gheruțele!

Micul ștrengar ca un arici
Cu urechiușile ciulite,
Stă speriat de ochi, ghiduși
Ce-l jinduie în feluri multe!

S-au adunat cu toții roată
Lîngă căsuța din zăbrele,
De parcă și-ar dori pe dată
Să îl prefacă-n bucățele!

Dar iată, a sosit stăpînul
Și i-a hrănit pe toți la fel,
Iar hamsterul e tare mîndru
Că a scăpat de un măcel!

Durerile mele

Eu plîng pentru ce mă doare

Nu să mă pun la adăpost

Nici nu mă plîng la întîmplare,

Dar cînd plîng o fac cu rost!

Altora, doar li se pare

Că am suflet patriot

Dar adîncul tot mă doare,

Ca să fac ceva nu pot!

Că sunt mic și sunt nevolnic

Port cu mine-un handicap

Pentru țară mă simt vrednic,

Din durerea-i cum s-o scap?

Plîng și eu cum pot, cu sinea

Cînd mă rog la Dumnezeu,

Să scap de boală, omenirea

Ca să ne mîntuim de rău!

Cînd mai văd cîte-un nevrednic

Că se plînge pentru țară

Mă cuprinde un gînd nevralgic,

Mai, că l-aș zvîrli afară!

N-am puteri să dărîm case

Că-s mic și neputincios

Simt durerea pînă-n oase,

Dar am suflet credincios!

Și trăiesc doar cu speranța

Într-o viață mai decentă

Țărișoara să-nflorească,

Nu, să fie dependentă!

Cîntec de dor

Dorul meu și dorul tău
S-au plăcut dintr-o privire
Tu mă chemai să-ți fiu mereu
Alături la greu ca și la bine
Eu te strigam ca să-mi auzi
Dorul de tine prin suspine
De-atîta dor rămînem surzi
În patimi sfîșiate cu cruzime
Dorurile noastre toate
Peste timp amestecate
Se vor preschimba în foc
Jar nestins fără soroc
Dor de dor și iarăși dor
Fără tine simt să mor
Dar cu tine niciodată
Nu am să mă tem vreodată
Că mi-ai pus în rană dor
Ca să pot să mă-nfior
Atunci cînd ești prea departe
Să te strig cu dor de moarte
Dorul tău cu dorul meu
Să se țină cît o viață
În palma lui Dumnezeu
Ce iubirea ne învață!

Fără titlu

Eu n-am nimic de comentat
Că sunt umil și sunt sărac
Dar cînd mă uit la cîte unii
Cum se îmbuibă ca nebunii
Că au și casă au și vilă
Iar jos la scară o mașină,
Sau poate două cine știe
Le are-acolo ca să fie,
Lîngă garaj un ATV
Mai fac și show pe la tele

Iar alții care dorm pe-afară
Nu au nici ce băga în oală
Se-mbracă doar cu ce apucă
C-o țoală roasă, subțirică
Sunt necăjiți și vai de ei
Mai au și-acasă prichindei
Care le cere de mîncare
Ce să le dea dacă nu are

Poate vor ca să muncească
Un loc de muncă nu găsescă
Dar criza-n țară este mare
Și-ncepe de la guvernare

Eu n-am nimic de comentat
Dar cînd mă uit la cîte unii
Care se-mbuibă ca nebunii
Îmi vine să-i lovesc la cap
Să nu mai facă show-uri care
Duc lumea toată-n disperare
Cu laudă și fală mare
Că au de toate-n bătătură
Iar altu* ca să aibă, fură

Și uite-așa m-am supărat
Pe cel bogat și lăudat
Care se crede împărat
Că tot nimic n-am rezolvat!

Sonet

Inconștienți rupem o floare
Și nu ne pasă că o doare
Știm doar că e mirositoare,
Dar ea pînă la urmă moare!

Nu-i primărară cu o floare
Dar nici grădini înfloritoare
Și de aceea cînd răsare,
Ea ne aduce-o veste mare!

Se bucură și mîndrul soare
Cînd vede floarea cum apare
Și strălucește tot mai tare,
Zîmbind la floarea din cărare!

Să nu mai rupem nicio floare
Care se bucură-n cărare
Sub mîngîierea de la soare!

Că sus pe cer soarele moare
Din prea multă supărare
Cînd rupi a primăverii floare!

Strigături din piață - pamflet

Ia susaiul, ia verdeața
De vrei să fii sănătos
El îți va menține viața,
Cît e proaspăt și gustos!

Cetățean de la oraș
Ia susaiul mintenaș
Ca să-l ai de garnitură,
La pilaf sau la friptură,

E meniul vegetal
Care schimbă sîngele
Te scapă și de spital,
Cînd uiți doctoriile,

Ia susaiul, ia verdeața
Ia și ștevie de vrei
Nu se găsește la piață,
Trufandaua de doi lei,

Se culege doar la țară
Unde ursul o păzește
Salata de primăvară,
Susai verde se numește!

Ia susai și păpădie
Ca să scapi de aritmie
Să ai cordul sănătos,
Cu susai verde, lăptos!

Ia susai, ia și urzici
Să faci cu ele mîncare,
Că te scapă de colici
Și de cruntă balonare!

Ia susai de la tarabă
Dacă vrei să mai slăbești
Da' să nu înghiți în grabă,
Altfel, ai să o pățești!

Ia susaiul de la piață
Cea mai bună vegetală,
Care te ține în viață
Și te scapă de la boală,

Ai grijă cum îl prepari
Ca mîncare gratinată,
În pat verde la fripturi,
Ori la simplu ca salată!

Dup-o masă copioasă
Poți să bei un vin pelin
Și să nu pleci de acasă,
Dacă ai stomacul plin.

Stai un ceas și odihnește
Hrana ce-ai îngurgitat
Că apoi, doamne ferește,
Să nu dai de vreun păcat!

Dacă, musai o să pleci
Să ai ac de siguranță
Ca nădragii să îi legi,
Chiar în ultimă instanță!

Ia susaiul, du-l acasă
Că e hrană sănătoasă
Și în ciorbă poți să-l pui,
Dacă n-ai carne de pui!

Ia verdeață, ia cu sacul
Da mai lasă și la altu
Care n-are-n bătătură,
Decît flori și uscătură!

Ia susaiul că-i destul
E și pentru lumea bună
Ce mănîncă la Crăciun,
Numai carne cu untură!

Să mănînci vara susai
Să scadă colesterolul
Este boala cea mai cea(i)
De care sfîrșește omul!

Ia lobodă și susai
Ca să dai la guvernanți
Că s-au făcut ditamai,
De la masa cu cîrnați!

Ia susaiul, ia pamfletul
Ca să fac și eu bugetul
Cînd voi ajunge acasă,
Să am ce pune pe masă! 

Un poem pe zi - lui Nicoară Horia

Ai fost cuvîntul meu, de început
Cînd drumul am luat în poezie,
M-ai învățat, că el îmi va fi scut
Și-am început de-atunci, a scrie!

Mi-ai fost mentor, dar și călăuză
Ducîndu-mă de mînă în cuvînt
Alte ori, mi-ai fost chiar muză,
Ca să mă aștern, așa cum sunt!

Am învățat să port în mine
Dragoste de țară și pe Dumnezeu,
Să scriu curat și tot ce se cuvine
Și se găsesc săpate în sufletul meu!

Nicicînd, să nu mă las pătruns
De vorbe aruncate cu ocară
Să-i iert pe toți și îndeajuns,
Să-mi fie versul primăvară!

Ai fost și ești cuvînt fără sfîrșit
În toate cîte azi mă înconjoară
Lîngă tine poezia am desăvîrșit,
Mi-ai fost temei, pentru întîia oară!

Pamflet

Eu te iubesc, bărbate știi prea bine
Dar ai uitat, așa cum faci mereu
Și ziua-ndrăgostiților cînd vine,
Ești cam departe de sufletul meu!

Uiți și cum se face dimineață
Dar, te trezești flămînd la patul meu,
Uiți că mai exist în a ta viață
Și mă înșeli cu sticlele la greu!

Cînd ne-am luat erai mai dezghețat
Ai uitat de-atunci și ziua-aceea;
Că frigiderul nostru are termostat,
Tu uiți mereu, asta era ideea!

Nu știu cum faci, dar îți aduci aminte
Toate datoriile pe care le-ai făcut
Cînd vii la mine cu pioasă rugăminte
Din anii mei să-ți dau cu împrumut!

Mă amețești cu vorbe calde de iubire
Cînd vrei ceva și eu nu pot să-ți dau
Apoi mă-mbraci în dura ta privire
Gonindu-mă afară de parc-aș fi babau!

Ți-am dat, pînă și haina de pe mine
Ți-am șters chiar și bocancii de noroi
Era de datoria mea și se cuvine,
Să-mi dai și tu, împrumutul înapoi!

Mai uit și eu, dar asta nu se pune
La socotelile pe care le-am avut
Atunci cînd am vegheat să-ți fie bine,
Tu ai uitat de-atunci și asta m-a durut!

Ce-aș putea să fac, ca să mai sper
Tu n-ai fost niciodată recunoscător
M-ai aruncat de pe pămînt la cer
Și-așa vei face și în viitor!

Oricît am încercat să te dezvăț
De prostul obicei pe care-l ai
Pe mine niciodată n-ai pus preț,
Cu toate astea vrem să facem rai!

Eu te-am iubit mereu, așa cum ești
Și te-am purtat în gînd fără regrete
Nu ți-am cerut să spui că mă iubești,
Dar poate ai s-o faci de Dragobete!

Am un talent

Am un talent şi vreau să cînt
Chiar de mi-e vîrsta înaintată
Cu slova-mi simplă şi un gînd
Ca să nu mă uiți, vreodată!

Am un talent şi vreau să scriu
Cum n-am făcut-o niciodată
În poezia mea, tîrziu
Mă scriu cu sufletul de fată!

Eu am talent și am să scriu
Să mă citească lumea toată
Și cît pe lume am să mai fiu,
N-o să mă simt o literată!

Limba noastră

Limba noastră, cea română
Învăţată-n prim cuvînt
De la maica cea străbună,
Limbă sfîntă pe pămînt!

S-o cinstim cum se cuvine
Azi, în zi de sărbătoare
Limba noastră cea română,
Pe lume, seamăn nu are!

"Limba noastră-i o comoară"
Din străbuni ne-a fost lăsată
Cînd rostim cu-nfiorare,
Mamă, lacrimă curată!

Limba noastră, limbă sfîntă
Graiul pîinii din cuvînt
Tot românul o cuvîntă,
Cît trăieşte pe pămînt!

Să nu dai uitării niciodată
Limba-n care te-ai născut
De la moşii tăi lăsată,
S-o rostești, pîn' la mormînt!

Gînd de seară

Stau la masa mea de scris
Pe gînduri de mult căzută
Ascult, tic-tacul, dintr-un ceas
Şi muza din nou, să erupă !

Adun cuvinte la-ntîmplare
Şi le-aştern curat pe hîrtie
E noapte. Nimic nu mă doare,
Atunci cînd sunt în poezie !

Condeiul, alege un vers
Şi sufletul meu se destramă
Sunt singură, parcă în Univers
Cînd scriu de nimic nu am teamă !

Stau şi mă-ntreb: de unde vin?
Atîtea cuvinte scrise citeţ,
Cînd sufletul meu, e-atît de puţin
Dar, în poezie nu are preţ !

Stau la masa mea tîrziu
Şi gîndul aleargă întruna
Pe hîrtie atunci cînd scriu
Aud cum recită, mîna !