...

...
...

duminică, 11 mai 2014

Nu-mi aduce flori

Nu-mi aduce flori
ca să mă împaci,
După ce m-ai încărcat 
de vină
Au și ele-un loc,
în sufletul lor
Care înflorește
în lumină
Nu mai rupe flori
Nu simți că le doare
lacrima de rouă,
Plină de culori
în care și moare!

De unul singur

Singur să nu fii vreodată 
În singurătatea clipei
Umbra gîndului te poartă,
Cînd te dăruiești risipei!

Să împarți de unul singur
Tot ce sufletu-ți măsoară,
Cît e zborul unui flutur
Pentru cei ce te-nconjoară!

Nu vei fi pe lume singur
Între rătăciri prin viață
Cînd aripa unui flutur,
Zborul vieții, te învață!

Fata dragă de la țară

Eu sunt fată de la țară
Iar aicea pe facebook
Am scris o poezioară,
De la mine din sătuc!

Am scris din copilărie
Amintiri cu ai mei frați,
Despre viața la cîmpie
Și sătenii minunați!

Cum își leagănă în soare
Holdele cu spic bogat
Rodul grîului din pîine,
Cu pămînt amestecat!

Sunt Getuța fată dragă
Am venit cu gîndul bun
De la mine de la țară
Între versuri să îl pun!

Cu miresmele de floare
Pe sub cerul luminat
Într-o zi de sărbătoare,
Veșnic binecuvîntat!


Fără nume

Mi-a încolțit reumatismul în vine
De-atîtea ploi cîte-au căzut
Pînă la toamna care-i spre vine,
O să arăt ca un pom înfrunzit!

Atîta durere prin oase m-apasă
De nu mai știu un,-să m-ascund
Nici sub umbrelă ploaia nu-mi lasă,
Un mic adăpost pe unde să plîng!

De-atîtea ploi căzute prin vine
Mi-a încolțit reumatismul în oase
Și cît-or ploua cuvintele-n mine,
Voi răsări prin poeme rămase!

Pisi-cloșca

Mi-a căzut pisica cloșcă
Stă pe ouă în cuibar,
Să nu-i fie prea ilar
Cînd o mîrîie pe cloșcă!

N-o să mai murim săraci
Cu atîtea orătănii,
Azi în duminica Tomi(i)
Am găsit pisica-n crăci,

Unde cloșca cea bătrînă
Își depuse ouăle,
Numai ea clocească-le
Sub o ladă la fîntînă!

Mare e astă minune
Mi-a fost dat ca să găsesc,
Stînd pe ouă la fîntînă
Pisicuța mea nebună 

Atîta sunt

Eu nu știu să scriu frumos
Sau n-am cuvintele la mine 
Dar dacă e de vreun folos
Pun sufletul în vorbele puține,

E vorba mea în care mă îmbrac
Atunci cînd este sărbătoare,
E poezia-n care inima-mi desfac
Și nu o fac deloc la întîmplare.

Atîta știu să scriu, atît mi-e dat
Să mă destram din firele de viață,
Atîta știu că pot și-atît am învățat
Cît mi-e cuvîntul martor și povață,

În drumul spre lumina învierii
Cînd sufletul se naște din tăceri
Cuvîntu-mi duce pasul înserării
Pînă la capătul trăirilor spre cer.

Gospodinele

Am dat mîncare la furnici
Firimituri de cozonac
N-aveam cu ele ce să fac,
Cînd ele tot roiau pe-aici!

Erau din-alea mari, nu mici
În mușuroiul din grădină
C-un orificiu* mic de-alună,
Din care tot ieșeau furnici!

Își căutau de zor mîncare
Pentru odraslele lor mici,
Care roiau printre urzici
Flămînde și-n nevoie mare!

Versuri

Am să vin pîn-la Sulina
Cît mai este primăvară
Să legăm versuri cu Luna
Pînă soarele-o s-apară

Și-o să facem în poeme
Poate un popas mai lung
Numărînd fulgii din perne,
Pînă zorii ne ajung!

Chiar dacă o fi să plouă
Cum anunță în prognoză.
Poezim un ceas ori două,
La lumină de veioză!

Ne vom face jurăminte
Cît dorințele-mplinim
Într-o dragoste fierbinte,
Cît poemele simțim!

Și cînd soarele-i cît casa
Noi vom fi prea obosiți.
Să servim prînzul la masa,
Versului ce-o să-l citiți!

Pamflet

Cine-a zis că nu-s poet
A făcut mare greșeală
Eu îmi asum acest drept
Și am să-i cer socoteală.
Aici toți suntem poeți
De la ăla care-njură,
Pîn-la cela care fură
Un vers scris cu truda frunții,
Dintr-un gînd ce mută munții,
Într-o pajiște în floare,
Și-n adîncuri de izvoare.
Sufletul atunci cînd scrie
Este plin de poezie.
Cine-a zis că nu-s poet
Ăsta este un pamflet
Și l-am pus în poezie
Numai așa, ca să fie...!

Am de toate

Dacă vrei să te amuzi
Te invit aici la mine
Am de toate ca să rîzi
De cuvintele-mi puține

Nu sunt As în comentarii
Dar mă scriu așa cum sunt
Nici un suflet plin de carii
Cît pun inima-n cuvînt

Dacă vrei să te distrezi
Vino-n pagină la mine
Am de toate, vii să vezi?
Sau invidia te reține?

Eu citesc cu drag pe toți
Chiar dacă nu vă răspund
Am simțit de-atîtea dăți
N-am nimic să vă ascund

Tot ce scriu e la vedere
Să citească orișicine
Trece prin a mea durere
Care mistuie prin vine

E doar gîndul ce mă știe
Dezgolită de păcate
Sufletul cînd vrea să scrie
Nu este umbrit de noapte.

Viața, ca un pamflet

Pun sufletul în tot ce scriu
Nici nu contest această vină
De-acum și pînă mai tîrziu
Cuvîntul scris o să rămînă

De scriu ilar sau mai șucar
E doar ca să vă simt aproape
Să nu-mi fie versu-n zadar
Că nu l-am spus cu răutate

Vroiam acum să scriu pamflet
Dar gîndul meu așa mă scrie
Oricît încerc să-i mai repet
El mă transformă-n poezie

Nu-i vina lui, n-am ce să fac
Doar muza mea-ncăpățînată
Își face mai mereu de cap
Ca să mă lase supărată

Că toată viața-i un pamflet
Cînd sufletul vrea să se scrie
N-are nevoie de-un buget
Să-și pună oful pe-o hîrtie 

Mesaj de dor

Nu-i motiv să șterg din listă
Prietenia ce ți-am acceptat
Fă-o tu, de mă crezi o arivistă
Nu sunt ceea ce tu ai visat!

Mă blestemi din dragoste
Nu sunt pentru aventuri
Nici nu sunt vreo pacoste
Din viața ta să mă înlături!

Te-aș ruga, să nu fii rău
Cu nimic nu ți-am greșit
De ce mă trimiți în hău
Dacă nici nu te-am iubit!

Ești frumos cum n-am visat
Nu sunt pentru dragoste
Să mă crezi cu-adevărat
Nu-ți răspund la patime!

Nu pot să mă îndrăgostesc
Nu mai am vîrsta potrivită
Chiar de în taină te iubesc
Mi-ajunge să fiu fericită...!

N-aș putea să nu-ți vorbesc
Nici nu sunt nepăsătoare
De-aș putea să te iubesc
Mi-ai fi doar o sărbătoare!

Ți-am văzut fotografia
Pentru mine e de-ajuns
Să te scriu în poezia
Ce sufletul mi-a pătruns!

Nu mă tem ...

Nu mă tem de al meu gînd
Dacă vreau și pot să scriu
Stînd la umbră de cuvînt,
Pînă nu e prea tîrziu!

Nu mă tem nici să vorbesc
Cui și cine treabă are?
Dacă-n vers mă risipesc,
Arătînd cîte o stare?!

Om să fii și fără teamă
Lasă-ți sufletul să scrie
Pînă cînd ajungi la vamă,
Te așterne-n poezie!

Iubește-te și lasă

Iubește-te așa cum ești
Nimeni nu e ca tine
În lumea plină de povești
Totul îți aparține.

Iubește-ți visurile toate
Și împlinește-le pe rînd
Mergînd pe drumul ce desparte
Nemărginirea din cuvînt!

Iubește-te așa cum știi
Să nu dai socoteală
Că nimănui nu aparții
Pe-a timpului escală.

Iubește-te și lasă gîndul
Să te aștearnă-n poezii
Tu aparții doar în cuvîntul
Ce te îndeamnă să te scrii!


Lalele

Ce ciudate-s florile
Mai ales lalelele
Cît soarele este sus
Ele-n cupă au deschis,

Iar cînd cerul e-nnorat
Și afară plouă-ntruna
Cupele și-au ridicat
Strîns legate în cunună!

Pesemne că sunt și ele
De soare îndrăgostite
Prea frumoasele lalele
Știu cînd să fie iubite!

Te-am zărit

Am trecut pe strada ta
Te-am zărit la o fereastră
Aș fi vrut să pot intra
Dar orgoliul nu mă lasă

Ai fost rău și m-ai mințit
Că ai să vii într-o seară
De-atunci dorul a trecut
Și înc-o altă primăvară.

Am să trec și altă dată
Doar în ciudă să îți fac
Inima de dor să-ți bată
Ca să simți că te-am iertat!

Ochiul

Ochiul meu 
ascuns sub pleoapă
Din inimă 
se adapă
Și din gîndul 
obosit
Pentr-o clipă
de iubit.
Tot de dragoste
și dor
Pe placul
inimilor
Și tot plouă
în izvor
Din văpaia norilor
Fîntînă cu
apă vie
Izvorînd a
poezie!

Bade

Bade pălărie verde
Vin-la mine de mă vede
Că mi-e dorul subțirel
Și doare la suflețel

Da* să vii cît de curînd
Te aștept în prag oftînd
Tot de dragoste și dor
Pîn-la revărsat de zori

Vino bade de mă cere
Nu am altă mîngîiere
Decît mare-a ta iubire
Ce-mi aduce fericire

Am să ies în calea ta
Că îmi arde inima
Vino bade, te aștept
Cu dor cuibărit în piept!

La balul fanilor - pamflet

La balul nemascat
să veniți cu toții
În flori o să mă-mbrac,
cît nu se văd chiloții

Îmi pun și crinolină
la mînă să se vadă
Pe cap fulgi de găină,
din a mea ogradă

Ori ca și pălărie
frunze de brustur
Legate ca tichie,
privirii să nu ustur

Voi purta papuci
din frunze de măslin,
Așa-i moda pe-aici
și nu e prea puțin

La brîu o cingătoare
șarpe cu clopoței
Ca mare dansatoare
de mijloc să mă iei

Am pregătit meniu
un vin de buturugă
Să bem pînă tîrziu,
pe melodii la orgă

Mîncarea e aleasă
pe gustul tuturor
Praline cu melasă,
muiate-n caviar

Șampanie la cupe
cu zahăr vanilat
Lămîi ca umbreluțe,
de buze atîrnat

Eu vă aștept pe toți
să nu întîrziați
La balul nemascat,
de fani apreciat.


Suflete

Sufletul meu,
îți cunoaște pașii
La masa tăcerii, 
cînd stăm amîndoi,
Gîndul îți șterge
praful uitării,
De pe adidașii
puși la-ndemînă
lîngă antreu
Cît prin mine
vei merge
Pasul să-ți fie,
ca de lacheu.

Sufletul tău,
îmi percepe vina
Din priviri, alene
mă cheamă
Încă-i devreme,
și e pustiu
Dorul de tine
în adîncuri
geme!

Timpul din ochii tăi

Am închis într-un ochi
sub privire căpruie,
Cu descînd de deochi
dragostea, amăruie,

Am tras noaptea pe vis
ca să piardă cărarea,
Cînd sub ochiul închis
va cădea înserarea,

Cînd va crește-n lumină
dorul de tine, stingher
O să-mi lepăd de vină,
iubirea în care sper!

Toate-ncep de undeva

Frumosul, dintr-o privire,
Dragostea, cu fericire,

Liniștea, într-o tăcere
Pacea, cu o mîngîiere

Zîmbetul, dintr-o uimire
Perechea, cu o unire

Parfumul, dintr-o esență
Calități, cu diferență

Urîtul, dintr-o pornire
Gelozia, din iubire

Facerea, dintr-o geneză
Credința, cu o nădejde

Toate-ncep de undeva
Și slujind, pe fiecare
Cum în viață-i nașterea
Sfîrșitul, e terminare...

Viață

Viața, nu e schimbătoare
Ca să pot s-o-nlocuiesc.
E așa, cum sunt în stare,
Să o fac, și să trăiesc...!

Caracterul, poartă vina
Și cît sufletul măsoară,
Eu trăiesc doar în pricina
Celor, ce mă înconjoară!

Mai știi - Popasuri culturale românești

Știi iubire, cît dor am strîns în mine
Așteptînd o șoaptă de răspuns?
Te-am căutat prin nopțile senine,
De te-am găsit, nu-mi ești deajuns!

Și cîtă nevoie aveam de tine
N-am înțeles cum te-am pierdut
Înlănțuită-n doruri și suspine,
N-am să caut supremul absolut!

Dragostea-i la fel în fiecare
Doar umbra de-ndoială mai separă,
Fărîma de iubire ancestrală
Cînd sentimentul vinei, doare!

Știi tu iubire, nu anii sunt de vină
Că ne-am pierdut în spațiul ireal
Ne-au învățat ca din a lor pricină,
Să facem din iubire un ideal!

Mai știi, iubirea are multe fețe
Uneori imensă, alte ori ciudată
De nimic nu trebuie să-ți pese,
Dacă iubești cu inima curată!

Știi tu, dacă n-ar fi iubirea
Cum am putea trăi în nefiresc?
Cum am împiedica dezamăgirea,
Din rolul ei atît de omenesc?!

Poate vara ne-o aduce înapoi
Să mai trăim într-o speranță
Cît ne mai suntem, amîndoi
Să-nlăturăm orice distanță!

Atît cît iubirea cîntă-n fiecare
Nu mai există cale de întors
Ne vom abate din a vieții cale,
Să împărțim iubiri ce-au fost!


Dă-mi ...

Dă-mi mîna
să-mi odihesc în palma ta
tîmpla mea, trudită și obosită,
de atîtea gînduri

dă-mi umărul
să-mi sprijin osteneala
zilelor pierdute
(fără tine)

nu te sfii
dă-mi mîna ta, care cîndva
cu dragoste și dor
mă mîngîia...