Tu nu ştii să fii recunoscător
Pentru grijile pe care ţi le port
Dar mă chemi mereu în ajutor,
Iar eu umilă, vin ca la raport!
Nu ştii cât costă disperarea
De a te suporta în fiecare zi,
Că te mai prinde şi mirarea...
Când nu-s mai mult decât aş fi!
Am consumat cu tine, energia
Şi nu m-am plâns când m-a durut,
Că tu nu ştii ce-nseamnă omenia
Şi ai făcut mereu tot ce ai vrut!
Nu-i nimic, mi-e martor Dumnezeu
Şi pentru toate voi primi răsplata,
Rugându-mă, aşa cum fac mereu
Să fiu curată şi limpede ca apa...!
Rămâi calvarul meu, aşa cum ştii
Să mă răneşti de fiecare dată
Dar, ai de grijă, că-ntr-o bună zi
Ai să m-aştepţi tăcut în poartă !
Nu ştii să-mi faci o bucurie...
Sau de-ai făcut-o, mi-ai scos ochii,
Că nu cunoşti cuvântul omenie
Şi vrei, de tine, să m-apropii !
Păstrează grijile doar pentru tine
Şi lasă-mi mie libertatea...
Nu mă trata ca pe un mărăcine,
Atunci când te loveşte soarta !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu