miercuri, 30 martie 2011
Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii
Asa simt si eu ca cel ce spune te iubesc este cel fericit, iar fericirea lui nu are de a face cu tine ci spatiul sacru al inimii in care simte fericirea, iubirea, starea care il inalta si il aprope de Sine, pe care il vede in tine si il simte in sine;
de pe blogul eulinterior:
Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii
Cînd
cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te
simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi
doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe
care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a
minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul
autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde,
visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al
dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este
vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul.
Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă.
Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”. Cînd îţi spune
“te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului
său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te
priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu
întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n
jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta.
Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru
că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte.
Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar
aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate
respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată.
Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre
omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare
iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de
spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare
bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem
şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te
iubesc”. Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi
starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea
şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi
neîncetat. În tine se află ochiul frumus, ca şi acela urît. Prin ochiul
tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai
descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să
spui..cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că
vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care
vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe
care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi.
Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit,
obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine
însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de
conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în
dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar
niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi
tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul
într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi
nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă
“murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit
de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te
iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie
“lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un
merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu