...

...
...

duminică, 9 martie 2014

Iubește-mă din nou

Iubește-mă să simt din nou căldura
De care niciodată nu m-am îndoit,
Că mi-ai privit cu dor mereu făptura
Și te-am făcut întotdeauna fericit!

Iubește-mă așa cum te iubesc și eu
Chiar dacă nu m-ai luat în seamă
Eu ți-am purtat același dor mereu
Și n-am avut vreodată teamă,

Că ai să pleci departe într-o bună zi
Și-ai să mă lași cu inima rănită...
Iubește-mă la fel, așa cum știi,
Sau lasă-mă să cred că sunt iubită...!

Iubește-mă, nu cer nimic mai mult
Arată-mi iarăși de ce ești în stare,
Eu te iubesc la fel ca la-nceput
Mai spune că nu-ți sunt o întîmplare,

În viața ta, atunci cînd am intrat
Mi-ai dăruit momente fericite
Și în credință veșnică noi am jurat,
Că nu vom risipi nicicînd acele clipe!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu