plâns în cântecul de mamă cât am strâns într-un oftat.
O viață-am umblat lihnită și de foame și de frig,
n-am avut noapte tihnită nici putere să mai strig.
*
Colindat-am tot pământul înroșind cărări cu dor
unde n-a ajuns nici gândul să caut al meu puișor
Viața toată mi-a fost tristă c-am avut un copilaș,
de la sân mi-a fost răpită de un tată prea vrăjmaș.
*
Mi l-a dus în țări străine fără niciun Dumnezeu
rupând sufletul din mine, vai și-amar de trupul meu
Obosit și plin de trudă de atâta căutat,
soarta mea atât de crudă m-a ținut în greu oftat.
*
Am rupt hrană de la gură ca să dau la alți copiii
păstrând doar o-mbucătură să sting oful inimii
Crezând doar că dorul greu se va stinge într-o noapte
mă rugam la Dumnezeu pentru puiul dus departe
*
Am bătut în orice poartă și la toți am întrebat
de-au văzut a mea fetiță să-i spună că n-am uitat,
Cântecul ce i l-am pus între perini să adoarmă
mi-a fost umilul răspuns în durere grea de mamă.
*
Tot la ea mi s-a dus gândul n-am știut ce să mai fac
și-atât cât m-a ținut timpul din dureri am făcut leac.
Și azi sufletul mă strânge pentru puiul ce-am crescut
ani lui m-ajung din urmă și mi-e trupul petrecut
*
Doar un chin a mai rămas ce s-a cuibărit la sân
să-nnod lacrimile-n glas pân-la ultimul suspin
Că pe-un drum fără sfârșit Dumnezeu mi-a adus veste
copila mi-am regăsit ca să-nchei trista-mi poveste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu