Recunoștință

Bunica m-a învățat
Cum să fac o rugăciune,
Să am sufletul curat
Și mai plin de-nțelepciune!
De atunci simt bucurie
Când mă rog la Dumnezeu
Și mă strâng în poezie
Cu întreg sufletul meu.
Tot de la bunica știu
Drumul cum se ține, drept
Că-i devreme sau târziu
Ajutor să nu aștept.
Să mă rog la fel în toate;
Pentru hrană și iubire,
Pentru suflet și dreptate,
Pentru-a nostră mântuire.
M-a-nvățat bunica, mult
Când eram doar atâtica,
De părinți cum să ascult
Și să nu știu ce e frica.
Să învăț, când voi fi mare,
Drumul vieții să mă poarte,
Numai pe cărări cu soare
Și pline de sănătate.
Dumnezeu mi-a dat putere
Și am izbândit mereu,
Fără ca să fac avere
Să mă pot păzi la greu.
Am slujit mereu pământul
Cu gândul curat și plin,
Hrănindu-mă din cuvântul
Hărăzit de-al meu destin.
N-am cerut nimic în viață,
Dar atât cât am primit,
Mi-a dat forță și speranță
Să pot trăi liniștit.
Pentru aste-nvățăminte
Câte buna m-a-nvățat,
Dac-am fost copil cuminte
Binecuvântări am luat.
Astăzi, cu recunoștință
Către buna mă îndrept;
E lut, nu mai e ființă,
Iar eu sunt mai înțelept.
Ce-i, ce azi mai au în viață
Pe părinți sau pe bunici,
Dumnezeu să-i ocrotească
Și nu uitați să-i prețuiți!