Mă doare atâta şi de mine,
E greu, când nu ai ce să faci
Şi-n piept, un junghi mă ţine,
Strâng din dinţi, a neputinţă
Ca într-o durere surdă;
Doar cu putere şi credinţă,
Să trec, prin soarta-mi crudă,
Aş vrea să pot, s-ajut măcar
Însă destinul, nu mă lasă
Că-s prea durut şi chiar precar
Nevoilor, ce mă apasă,
Când pui un umăr, la durere
Cât o văpaie, să transmită;
Simţi o profundă mângâiere
Şi bucurie, unde e primită,
Să mai am putere, aş vrea
În viaţă cât mai sunt,
Să nu îmi pierd încrederea
Şi rostul meu, întru cuvânt.
Getuţa Zecheru_ 28_07_2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu