nu e loc

nu e loc, doi, într-o casă

în iubire, nici atât

ştiu, de mine, cât îţi pasă,

cât e negru, pe pământ,

aşa este, de când lumea

faţa-n faţă, ni s-a pus

zilele, ne trec, în brumă

ca şi soarele-n apus,

fără nicio vorbă bună

ca pâinea lui Dumnezeu,

am trăit într-o furtună,

vai de sufleţelul meu,

viaţa, nu ne mai încape

traiu-i şubred şi ţepos,

de vorbele, aruncate

totdeauna, fără rost,

ba îţi tună, ba îţi plouă

nu e loc, să te-nţeleg,

dă Doamne, linişte nouă

să fim iarăşi, un întreg.