De înger blînd descătușat...
De poveri apuse într-o toamnă,
În care-ai spus că vii, dar ai uitat!
Lasă-mă să cred că-i doar visarea
Cea care a pus amprenta pe un gînd
Și mi-a hrănit speranța cu răbdarea,
Să cred că ești al meu, numai visînd!
Dar, să nu te îndoiești de vina
Care mi-a fost mereu un adăpost
Că nimeni, nimeni nu e cu pricina,
Mai mult ca tine, cel care ai fost!
Atinge-mi sufletul cu o pană
A îngerului care azi nu mi-a zîmbit
Să nu mai cred că am plătit o vamă,
Doar să aflu, că nici nu m-ai iubit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu