...

...
...

miercuri, 8 mai 2013

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă, să simt şi eu căldura
Pe care n-am aflat-o niciodată
Din partea ta, că m-ai strivit mereu
Numai cu ura ta nemăsurată,

Iubeşte-mă, aşa cum te iubesc şi eu
Chiar de nu m-ai luat în seamă vreodată-
Eu te-am purtat în sufletu-mi mereu,
Dar niciodată n-am fost împăcată;

Când ai venit la căpătâiul meu
Numai să ceri, fără sa dai nimic,
Mi-e martor bunul Dumnezeu
Că doar cu gând curat te-am preţuit.

Iubeşte-mă, nu cer nimic mai mult
Arată-ţi faţa ta adevărată
Şi nu te mai lăsa de vorbe înjosit,
Care mă fac să fiu, tot timpul supărată,

Iubeşte-mă, de crezi că eşti în stare
Să-mi faci o bucurie, cât de mică;
Să nu mai cred că sunt o întâmplare
În viaţa ta, atunci când faci risipă,

De vorbe aruncate fără niciun rost
Iubeşte-mă, să simt şi eu c-am fost;
Nu doar o jumătate de femeie
Când mă chemai, săream ca o scânteie.

Iubeşte-mă şi nu-mi mai căuta defecte
Pe lumea asta nimeni nu-i perfect
Să ştergem toată supărarea c-un burete
Şi viaţa s-o luăm de la-nceput.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu