18 05 2013 ora 00:20
Am scris puţin, la vremea aia, nu era ca acum, site.uri pe care
să te scrii, ca lumea să te citească şi sau, să te încurajeze; îmi
făcusem un caiet cu câteva poezii, pe care le-am arătat poetului nostru
local, era şi tatăl unei foste colege din liceu, dar acesta nu mi-a spus
nimic, poate că nici nu le citise. Scriam ce simţeam şi toate aveau ca
subiect, prima iubire, prima neîmplinire. Din cauza asta, căsnicia mea,
scârţâia din toate încheieturile(nepotrivire de caracter). Prima iubire,
mă bântuia în toate visele nopţilor, nedormite,iar eu scriam, timid şi
ascundeam tot ce scriam...
Boala mea a fost diagnosticată de un
medic, reumatolog din zonă; aveam 5 luni de sarcină şi începusem să-mi
târăsc picioarele când mergeam, că mă împiedicam şi de un fir de nisip.
M-am internat pentru întrerupere de sarcină(eram distrusă, vroiam
copilul cu orice preţ), dar împinsă de împrejurări, nu aveam încotro; ai
mei, mama mai ales, vroiau să scap, ca să nu rămân paralizată pe viaţă,
soacra mă blama că vreau să-i distrug viaţa băiatului ei, că o să facă
puşcărie, dacă eu îmi omor copilul, cu întreruprea de sarcină(parcă
eram, ciuca bătăilor, nici nu mai ştiam pe ce lume trăiesc şi cui să dau
dreptate, cert e că eu vroiam copilul şi-atât, restul... Dumnezeu cu
mila)
Un roman foileton. Până în Revoluţie, se făceau
întreruperi de sarcină, legal. La comisie mi s-a pus diagnosticul -
parapareză spastică, dreapta - leuconevraxită. Boala dracului, fără leac
de vindecare, doar cu ameliorare şi să nu evolueze, mi-au prescris mai
multe medicamente; era riscantă o întrerupere de sarcină şi am convenit,
după mai multe investigaţii, neurologice să duc sarcina până la termen,
cu tratament adecvat, care să nu dăuneze fătului şi nici evoluţia
bolii. Lucram la vremea aia, dar nemaiputând să merg normal am
întrerupt, luănd concediu fără plată, urmat apoi de pensionare cu
pierderea capacităţii de muncă; între timp au trecut şi cele 4 luni care
mai rămăseseră şi am adus pe lume(prin cezariană) un pui de om, la
3,500 kg şi 50 cm, sănătos şi roşcovan. La 2 luni după naştere, am
plecat la Bucureşti să-mi caut sănătatea, pe Splaiul Independenţei, la
Victor Babeş, mare institut de cercetări medicale, n-am fost mulţumită
de rezultate şi am renunţat, trebuia să merg din 2 în 2 luni, pentru
analize şi tratamentul n-avea niciun efect, bani nu prea erau,
priorităţile la bloc îşi spuneau cuvântul...etc. Cam atât despre
periplul meu prin boală. Până m-au pensionat definitiv, mai mergeam la
controale periodice şi la comisiile de expertiză, că aşa e la noi în
România, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii.
Poezia
adevărată a început, acum un an, mai exact când am intrat prin grupurile
literare, în care m-au cărat amicii mei şi unde, citind mi-a redeschis
pofta de a scrie, sentimentul ăla adormit mai demult...
şi-am scris, dar de aici, începe altă poveste ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu