altfel de curriculum

      Mă numesc după cum se vede și sunt născută într-o zi, de ziua mea. Am trăit și copilărit în satul meu natal, tot acolo am învățat să scriu și să citesc ce-am scris. Despre mine nu sunt multe de spus, dar nici nu te aştepta să spun mai mult decât ştiu. Sociabilă, comunicativă, cu simţul umorului dezvoltat, și codul bunelor maniere la purtător. Cei şapte de-acasă n-au plecat nicăieri, poate pe ici pe colo. Timpul liber e în libertate şi nu-l urmăresc, are el grija să mă petreacă. Dacă nu dorm înseamnă că sunt trează, și cine știe ce ocupație am. Când și când mai ies p-afară (deh..., mai are omul și alte obiceiuri) afară mă mai vede și aerul iar eu îl ascund în mine. În rest sunt un om normal. Ce îmi place să fac nu se poate, ceea ce fac trebuie făcut, și niciodată n-am timp să fac nimic. Sunt atât de ocupată că nu mă văd nici pe mine. Și uite-așa trece toată ziua, seara sunt între litere. Nici eu nu știu de unde mai sunt, atât de risipită mă găsesc în toată casa. Câteodată scriu..., asta a început atunci când n-am mai avut loc în mine de cuvinte, și trebuia să-mi fac loc undeva, așa că le-am așternut pe unde n-aveam nimic pe jos (am luat exemplu de la Marin Sorescu, numai că el scria poezii și le trimetea la rude). Eu am avut altă idee și am trimis cuvinte la tipografie, poate n-au și le trebuie, am destule și n-am unde să le țin. Culmea e că cei de acolo mi le-au trimis înapoi într-o carte. Bun, am zis, măcar nu stau împrăștiate de colo colo, dar tot mi-au rămas, ce să le fac? Poate ar trebui să le trimit în vacanță, să vadă și ele lumea pentru mine..., dar dacă le place și nu mai vin înapoi..., mai bine să le strâng aici grămadă, po

ate fac din ele o pernă!