Se răstoarnă vremea peste mine
de-atâtea frământări între odăi
Gândul mi-e plecat și nu mai vine
și-mi plânge sufletul în ochii tăi
*
Atât a nins în mine, ziua-ntreagă
viscolind, tristeți care mă dor
Aprind bucăți de cer, ca să se vadă,
că nu sunt mult, nici prea ușor
*
Și prin lumina aspră de zăpadă
mă tângui, sperând ca să mai am
Răbdarea care - o aveam odată,
să nu mai fiu, ambiguu amalgam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu