de-atâtea frunze, ce-am căzut!
Pe gândurile de pe tâmplă,
ce te-au purtat mereu și-adânc.
Sărută ochii, de lacrimă brumați
ce-au curs izvor, obrazului săpând,
Atâtea griji ce-n suflet am păstrat
sărutul tău, să-i vadă-nseninând!
Sărută-mi buzele, arse de dor
care-au rostit cuvinte negândite.
Cerând iubire, să nu mor,
cu dorurile ne-mplinite.
Sărută-mi sufletul de toamne
culoarea lui să nu se stingă.
Când gura te strigă pe nume,
din urmă să mi te-ajungă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu